Ex

De parcă dimineața nu se grăbește să înceapă, totul în jur respiră același aer ca și noaptea, doar mai liniștit. Între cuvinte rămân urme ale conversațiilor anterioare, acelea în care dragostea era încă un medicament și nu un obicei. Se pare că dacă spui ceva mai tare decât o șoaptă, întreaga lume fragilă construită din „doar puțin mai mult” și „hai să o facem mai târziu” se va împrăștia.

Aerul miroase a fum și a ploaie, iar gândurile mele sunt nostalgice pentru acele momente în care părea că sentimentul mă va salva. Dar acum seamănă mai degrabă cu un tremur ușor, ca chiar acel bob de grindină care cade pe palmă și se topește înainte de a avea timp să înțelegi dacă doare. Și totuși în această tandrețe de gheață există viață: frumoasă, stângace, încăpățânată.