Ex

Parcă dimineața nu se grăbește să înceapă, totul în jur respiră același aer ca și noaptea, doar mai liniștit. Între cuvinte rămân urmele conversațiilor anterioare, ale celor în care dragostea era încă un medicament, nu un obicei. Pare că dacă spui ceva mai tare decât un șoaptă, se va prăbuși întreaga lume fragilă, construită din „încă puțin” și „vedem mai târziu”. Aerul miroase a fum și ploaie, iar gândurile sunt pline de nostalgie după acele momente când părea că sentimentul salvează. Dar acum seamănă mai mult cu o ușoară tremurare, cu acel bob de grindină care cade în palmă și se topește înainte de a apuca să-ți dai seama dacă doare. Și totuși, în această tandrețe glaciară există viață: frumoasă, stângace, încăpățânată.