Hachikō

Totul sună ca o după-amiază de vară, întinsă în timp: fără grabă, doar vântul, soarele și un refren nesfârșit, care se întinde ca un drum de-a lungul plajei. Repetarea„Doko ni ikō Hachikō” funcționează ca o mantră, ca acel cuvânt care pare să nu însemne nimic, dar care, din nu știu ce motiv, te face să zâmbești și să dai din cap în ritm.

În loc de dramă - ușurință, în loc de disperare - promisiunea„nu plec nicăieri”. Muzica curge ca și cum totul în jur ar fi zgomotos și plin de certuri, iar aici ar fi o mică insulă de liniște: conversații în șoaptă, glume amabile, senzația că vacanța abia a început și că mai este mult timp înainte. Și chiar dacă sună prea simplu, uneori fericirea se poate rezuma la un ritm și la câteva cuvinte repetate cu încăpățânare.