ダーリン

Aici se simte oboseala provocată de comparațiile nesfârșite, de faptul că, în adâncul sufletului, fiecare este„al cuiva” și, în același timp, teribil de singur. Cuvintele se leagănă ca pe apă: uneori sunt rugăminți, alteori mărturisiri, alteori șoapte„nu pleca”. Iubirea nu este prezentată ca o imagine dulce, ci ca o încercare de a rămâne la suprafață, când„zilele” sunt prea adânci, iar nopțile prea goale.

Și, în ciuda acestei fragilități, există o notă optimistă. În această muzică există dorința obstinată de a fi tu însuți, de a nu te transforma în„celălalt”, de a nu purta măști străine. Este ca o îmbrățișare în întuneric: stângace, sinceră, cu o întrebare fără răspuns –„poți fi pur și simplu tu însuți, fără a fi străin?”