水平線

Dimineața la orizont pare întotdeauna blândă, aproape ca o acuarelă - chiar dacă în interior totul se prăbușește și se sfărâmă în cioburi ascuțite. Vântul ridică aceste fragmente de speranțe și le duce undeva mai departe, iar cineva șoptește în acest moment„frumos”, privind durerea altuia ca pe o scoică strălucitoare. În acest lucru este ceva nedrept și, în același timp, foarte uman.

Cântecul sună ca o mărturisire lentă către lume: a fi bun nu înseamnă a fi invincibil. Aici sunt lumina, sarea, strigătele altora, ascunse în aplauze, și propria umbră, pe care nu o poți vedea fără ajutorul altuia. Dar în această noapte transparentă și dimineață luminoasă există o adevăr ciudat - chiar și cea mai tristă melodie se așează în timp pe apă, devine lumină și se întoarce într-o zi pentru a-ți aminti cine ești.