Nessuna

Dragostea nu se luptă aici, s-a săturat de argumente și scuze. A rămas doar obiceiul de a disputa mental cu umbra, în liniște, pentru a nu trezi trecutul. În aer plutește acel „după” în care este deja târziu să mai repari ceva, dar totuși vrei să te întorci măcar pentru un minut, doar ca să recunoști: „da, am greșit”. Cântecul miroase a cafea răcită și a amintiri care nu vor să se stingă. Fiecare cuvânt pare spus pe jumătate de voce, nu pentru a readuce, ci pentru a lăsa să plece puțin mai blând. Și în timp ce cineva doarme, altcineva încă caută cuvintele potrivite, de parcă de ele ar depinde posibilitatea de a respira din nou.