One Mo'Gin

Gros, ca o seară după ploaie, acest sunet se întinde leneș, de parcă și-ar cunoaște valoarea. Bas nu se grăbește - doar merge, lăsând în urmă o dâră de vibrații și căldură. Totul în acest ritm respiră prin corp: o voce catifelată, note care nu cântă, ci ating. Muzica nu apasă - te privește direct în ochi, calm și cu un zâmbet ușor, ca cineva care știe că are dreptate, chiar și în tăcere. Fiecare secundă de aici miroase a lemn, sudoare și ceva ușor păcătos. Nu are patos - doar încrederea că sentimentele nu trebuie explicate, ci este suficient să le trăiești. Și undeva între sunet și tăcere se naște acea senzație: când timpul poate fi întins cu degetele, ca o coardă, și poți auzi cum bate viața.