All Alone

Parcă camera s-a golit, dar în liniște s-a auzit brusc ceva viu - un sunet răsunător, vâscos, cu ecou de pe pereții de beton. Muzica parcă respiră singură: greu, încet, ca un om care n-a dormit toată noaptea și acum ascultă pur și simplu cum îi bate inima. În acest ritm - puțină singurătate, puțină nebunie și o frumusețe ciudată, asemănătoare luminilor orașului, reflectate într-o baltă după ploaie. Totul trosnește, șuieră, se transformă, dar nu se prăbușește - dimpotrivă, se adună într-o nouă liniște. Și pare că, chiar dacă ai rămas singur, tot poți dansa - în liniște, pe loc, ca să nu-ți sperii propria umbră.