Rondo

Nasul în substanțe, ascuns de privirile străinilor - și lumea miroase a goliciune, ca o cameră după o petrecere: câteva pahare pe jumătate goale și ecoul cuvintelor rostite demult. Sufletul parcă cade în nisip fin, care acoperă treptat corpul; amintirile strălucesc ca niște pelicule vechi, iar în colț se întinde un sentiment amar de pierdere și o așteptare nesfârșită, ca și cum coasa destinului stă deoparte și așteaptă răbdătoare semnalul.

Și totuși, între aceste cadre se strecoară o caldă neîncredere: o strângere de umăr, mâna cuiva ca o pană în ceață, te învață să apreciezi momentul - nu eternitatea, ci respirația cea mai apropiată. Iubirea aici nu este un hashtag banal, ci o pătură grea după ploaie: incomodă, adevărată și salvatoare în același timp. Puțină melancolie, puțină abilitate de a respira - și poți păstra lumina chiar și în cea mai densă ceață.