Mai multe piese de la Olly
Mai multe piese de la Juli
Descriere
Interpret asociat: Olly, Juli
Interpret asociat: Olly
Producător, Interpret asociat: Juli
Liric: Federico Olivieri
Compozitor: Julien Boverod
Compozitor: Pierfrancesco Pasini
Inginer mixaj, Inginer mastering: Marco Vialardi
Versuri și traducere
Original
Oggi mi sono svegliato alle dieci del mattino, ero ancora un po' ubriaco, come chi si è divertito, con il dubbio esistenziale del chissà con chi ho dormito.
Non ricordo più il suo nome, ma ricordo il suo sorriso.
Passo dal divano al letto, poi dal letto al divano, e per ammazzare il tempo mangio frutta da sdraiato, che alla fine non sono altro che un depresso fortunato, con la voce per cantare un pugno di paroline.
E alla fine ci sono riuscito, sono uscito, non so che mi ha convinto.
Nel bel mezzo del tragitto un pensiero mi ha assalito: se smettessi di fumare sarei sano e molto ricco, ma è che vado a bere, vado e mi apro un coso a
Fortunico.
Se volessi, potrei levarmi ai Peluragno, ballare il ritmo peruviano, tenere in mano un'altra mano fino a prender sonno su una sdraio.
Farei una festa per traguardo, sarebbe festa tutto l'anno, insomma, voglio dire, perderebbe il senso che le feste hanno.
Tutta la rabbia che non medico, tutte le notti che dimentico, che siamo tutti un po' matti, un po' scalmanati, che male c'è se non ci va di esser normali?
E ora che si è fatta sera, che si accendono i lampioni, che anche il cielo ha quei colori che mi fanno scrivere canzoni, torno a casa in compagnia di una gola a fede al dito, che non mi ha detto il suo nome, ma ha proprio un bel sorriso.
Traducere în română
Astăzi m-am trezit la zece dimineața, eram încă puțin beat, ca cineva care s-a distrat, cu îndoiala existențială a cine știe cu cine m-am culcat.
Nu-i mai amintesc numele, dar îmi amintesc zâmbetul lui.
Trec de la canapea la pat, apoi de la pat la canapea, și ca să omor timpul mănânc fructe întinsă, care până la urmă nu este altceva decât o persoană deprimată norocoasă, cu voce să cânte o mână de cuvinte mărunte.
Și până la urmă am reușit, am ieșit, nu știu ce m-a convins.
În mijlocul călătoriei m-a asaltat un gând: dacă m-aș opri din fumat aș fi sănătos și foarte bogat, dar o să beau, mă duc și deschid ceva pentru
Fortunica.
Dacă aș fi vrut, aș putea să mă ridic la Peluragno, să dansez pe ritmul peruvian, să mai țin o mână până am adormit pe un șezlong.
Aș avea o petrecere de hotar, ar fi o petrecere tot anul, pe scurt, adică, și-ar pierde sensul pe care îl au petrecerile.
Toată mânia pe care nu o doctorez, toate nopțile pe care le uit, că suntem cu toții puțin nebuni, puțin răvășiți, ce rău e dacă nu vrem să fim normali?
Și acum a venit seara aceea, că se aprind lămpile stradale, că până și cerul are acele culori care mă fac să scriu cântece, mă întorc acasă în compania unui gât cu verigheta pe deget, care nu mi-a spus numele, dar are un zâmbet cu adevărat frumos.