Capo Horn

Valurile se rostogolesc peste rime, de parcă marea ar fi decis să intre și ea în duet. Totul se învârte: velele, gândurile, numele, și dintr-o dată devine clar că dragostea nu este despre uscat aici. E ca o navigație fără busolă, o simți, dar nu o vezi. Uneori e furtună, alteori e calm, dar tot te îndrepți spre locul unde au promis soare de la răsărit. În fiecare cuvânt sare și nu doar sare de mare. Vântul șterge granițele dintre „eu” și „tu”, transformând sentimentele într-o căutare cu o hartă, unde crucea stă pe inimă. Totul sună de parcă căpitanii a două nave diferite cântă accidental aceeași melodie, fiecare pe cursul său, dar în aceeași direcție.