Mai multe piese de la Olly
Mai multe piese de la Juli
Descriere
E amuzant cât de repede totul a devenit „de oameni mari”. Hârtii, diplome, grafice, dar când mai trăim? De parcă cineva ar fi dat scenariul intitulat „responsabilitate” și ar fi uitat să avertizeze că nu este o repetiție. Din toate părțile șoptesc cum e corect, că „așa trebuie”, și deși nu mai ai douăzeci de ani, tot te gândești cu un fior: „și dacă aș fugi?” Măcar în Bolivia, fără Wi-Fi și orare. În acest cântec există un sentiment de nostalgie după sinele adevărat, neepuizat, nu pe pilot automat, nu în goana după stabilitate. Râs prin oboseală, un vis ascuns sub un strat de ironie. Și parcă nimeni nu te împiedică să începi pur și simplu să trăiești, dar totuși, din nu știu ce motiv, aștepți o luni potrivită. Regizor: Giulio Rosati Producător executiv: Matteo Stefani Director de imagine: Enrico Valoti Producător liniar: Andrea Vetralla Producător: Irene Simoncini Coordonator de producție: Gaia Cortegiano Asistent de producție: Valentina Bertoluzzi, Mirko Parrini, Erika Ungari, Valeria Virgili 1st AC: Fabio Cazzato 2nd AC: Greta Semenzato Master: Filippo Ficozzi Electrician: Andrea Compagnino Director creativ: Tommaso Bordonaro Editor: Jacopo Ticci Colorist: Enrico Valoti Stilist: Lorenzo Oddo Asistent stilist: Paolo Sbaraglia Make-up artist: Gaia Dell'Aquila Scenograf: Irene Barcarolo, Giacomo Brogi Asistent scenograf: Pietro Mazza Administrație: Agnese Incurvati, Caterina Brignoli. Agenție de casting: SQ Kids Serviciu: Design video
Versuri și traducere
Original
E pensarci mi fa strano.
Siamo diventati grandi come piante di papaveri, senza tempo per le chiacchiere.
Da benvenuto a vattene in un battito di palpebre.
Siamo cresciuti in fretta come figli e genitori, come moltiplicazioni e i cantieri del Giappone.
Perché ad ogni scelta presa, messa nel bagaglio pesa.
Ironia della sorte, non c'è sempre spazio in stiva. E ora che c'è la laurea, un lavoro, aspetto ancora di vivere.
Sembri già più di là che di qua e non ci sta la tua età.
E a furia di fai così, fai cosà, ce l'hanno fatto credere.
Però ti immagini se, ma te lo immagini se. . .
Ma te lo immagini se, se da domani mattina mi prende la briga che pensa a me, che qua mi parlano tutti, è roba da matti, ma tanto se mi va, mi sa che scappo in Bolivia, lascio tutto e prendo quello che arriva.
Ma se, se da domani davvero vi saluto e vado via.
E pensarci mi fa strano.
Siamo diventati saturi, dando colpa ai discografici, senza tempo per andarcene.
A scrivere per indole, a colorare un carcere.
Siamo cresciuti in gabbia come zebre e alligatori, con le giuste spiegazioni solo dentro alle canzoni.
Perché quando si fa sera e la testa pensa e pesa, l'ironia si nasconde dietro ad ansia e nostalgia.
E ora che c'ho la laurea, un lavoro, aspetto ancora di vivere.
Sembro già più di là che di qua e non ci sta la mia età.
E a furia di fai così, fai cosà, ce l'hanno fatto credere.
Però ti immagini se, ma te lo immagini se. . .
Ma te lo immagini se, se da domani mattina mi prende la briga che pensa a me, che qua mi parlano tutti, è roba da matti, ma tanto se mi va, mi sa che scappo in Bolivia, lascio tutto e prendo quello che arriva.
Ma se, se da domani davvero vi saluto e vado via.
Traducere în română
Și să mă gândesc la asta mă face ciudat.
Am devenit mari ca plantele de mac, fără timp de vorbărie.
De la bun venit la dispărut cât ai clipi.
Am crescut repede ca copii și părinți, ca înmulțiri și șantiere din Japonia.
Pentru că fiecare alegere făcută cântărește pe bagaj.
În mod ironic, nu există întotdeauna loc în cală. Și acum că există o diplomă, un loc de muncă, încă aștept să trăiesc.
Deja pari mai mult acolo decât aici și vârsta ta nu se potrivește.
Și făcând asta, făcând asta, ne-au făcut să credem asta.
Dar vă puteți imagina dacă, dar vă puteți imagina dacă. . .
Dar vă puteți închipui dacă, începând de mâine dimineață, mă deranjează să mă gândesc la mine, că toată lumea de aici vorbește cu mine, e o nebunie, dar dacă am chef, bănuiesc că o să fug în Bolivia, să las totul și să iau ce vine.
Dar dacă, dacă de mâine chiar îmi iau rămas bun de la tine și plec.
Și să mă gândesc la asta mă face ciudat.
Am devenit saturați, dând vina pe casele de discuri, fără timp să plecăm.
A scrie prin natura, a colora o închisoare.
Am crescut în cuști ca zebrele și aligatorii, cu explicațiile corecte doar în interiorul cântecelor.
Pentru că atunci când vine seara și capul gândește și cântărește, ironia se ascunde în spatele anxietății și nostalgiei.
Și acum că am o diplomă, un loc de muncă, încă aștept să trăiesc.
Deja mă uit mai mult acolo decât aici și vârsta mea nu se potrivește.
Și făcând asta, făcând asta, ne-au făcut să credem asta.
Dar vă puteți imagina dacă, dar vă puteți imagina dacă. . .
Dar vă puteți închipui dacă, începând de mâine dimineață, mă deranjează să mă gândesc la mine, că toată lumea de aici vorbește cu mine, e o nebunie, dar dacă am chef, bănuiesc că o să fug în Bolivia, să las totul și să iau ce vine.
Dar dacă, dacă de mâine chiar îmi iau rămas bun de la tine și plec.