7ELEVEN

Panorama nocturnă a Milanului pe dos: lumina felinarelor se frânge într-o cană de plastic cu Fanta murdară, cineva trece pe lângă în viteză într-un Dodge, iar lângă 7-Eleven parcă toate treburile importante se rezolvă între bonul de cafea și ușa benzinăriei. Ritmul cuvintelor seamănă cu o plimbare pe acoperișuri, când o amibă lentă, când o rândunică de navigație rapidă, și totuși totul este la fel de fragil și periculos, ca o cutie mică și ușoară de pistol în buzunar. Limbajul cântecului șoptește despre micile lucruri care fac povestea mare: bucle, poze pentru feed, trei degete în biberon, o banalitate pentru care sufletul se sufocă de un amestec ciudat de mândrie și oboseală. Vocea din piesă e ca un jurnal de după miezul nopții: fără patos, cu un zâmbet ușor și un simț periculos al stilului propriu, când frazele taie adevărul în față și apoi îl ironizează imediat. Refuzul de a posta pe conturile altora și lipsa dorinței de a cânta pentru emisie se simt ca o mică victorie a vieții private, iar mențiunile despre calibre și mașini par mai degrabă un accesoriu decât o amenințare. În final, rămâne senzația că lumea este în același timp de jucărie și metalică, iar în această armonie ciudată există o ironie neobișnuit de caldă.