Hingga Tua Bersama

Când durerea nu mai sfâșie din interior, ci doar șade liniștită undeva sub coaste și suspină odată cu respirația - se nasc astfel de cântece. Nu țipă, nu se ceartă cu soarta, nu jură că nu vor mai iubi. Doar promit - până la capăt, până la ultima suflare, până când mai există „timp” în general. E ca o scrisoare care nu trebuie trimisă - destinatarul știe deja de la cine este. Vocea sună blând, aproape șoptit, de parcă se teme să sperie amintirea, iar muzica curge ca ploaia de seară pe sticlă: liniștit, umil, dar totuși cu un gust de dor. Dragostea de aici nu este tânără și nici dramatică - este matură, obosită, dar perseverentă. Cea care nu cere dovezi și nu pretinde reciprocitate, pentru că a devenit de mult timp ca o respirație. Și, se pare, dacă o scoți - inima pur și simplu va înceta să mai bată.