Remember Who I Was

Uneori trebuie să cazi cu fața în noroi pentru a vedea în sfârșit cerul. În această melodie nu este vorba despre pocăință, ci despre trezirea după un somn lung, în care totul părea corect, până când a început să doară. Aici se simte amărăciunea propriei prostii și o ciudată ușurare că durerea este încă un semn al vieții. Sună ca o conversație cu sine însuși, în care, în loc de acuzații, se recunoaște: da, am greșit, dar acum măcar știu cine este în fața mea în oglindă. Și, poate pentru prima dată după mult timp, nu mai vrei să ascunzi această față, ci pur și simplu să o accepți.