Jak tłucze

O noapte zgomotoasă, în care cuvintele devin lovituri. Totul în jur sună, vibrează, se transformă într-un„tuș-tuș” zgomotos – de parcă pereții de beton ai studioului ar respira odată cu ritmul. Aici nimeni nu se preface a fi blând: grosolănia, beția și bravada s-au contopit într-un singur ecou lung. Nu este vorba despre sensuri - ci despre putere, despre cât de tare poți trăi, pentru a uita măcar pentru câteva minute cine ești sub acest zgomot.

În fiecare vers se simte un amestec de oboseală și lăudăroșenie - ca și cum omul ar striga în oglindă pentru a se convinge că totul este sub control. Adică, da, e haos, dar e haosul meu, și sună mai tare decât liniștea. Și la final nu rămâne agresivitate, ci o ciudată ușurare: ca și cum ai expirat tot ce s-a acumulat și ai rămas în picioare printre basuri și scântei, obosit, dar încă viu.