Поезда

Uneori pare că timpul poate fi înșelat. Pur și simplu stai pe peron și crezi că acel tren se va întoarce într-o zi. Că în spatele ferestrelor nu va mai fi ceață, ci ochi în care se ascunde casa. Lumea din jur a devenit de mult o rețea de rute și fețe întâmplătoare, iar în interior încă mai bubuie roțile vechi - memoria se învârte în cerc, ca trenurile fără stație finală.

În această stare nu există nici tragedie, nici speranță - doar o încăpățânare tăcută. Ca și cum cineva ar fi oprit sunetul, dar inima continuă să bată ritmul așteptării. Și chiar dacă gândurile îți zumzăie în cap, chiar dacă cuvintele se rup în aer ca firele sub curent - totuși: este mai ușor să aștepți decât să renunți.