Kampfgeist 6

Uneori, viața seamănă cu un rucsac greu, în care, din nu se știe ce motiv, au fost puse un bloc de beton numit„responsabilitate”, câteva pietre numite„dezvoltare personală” și încă una numită„fii un exemplu pentru copii”. Și parcă îl cari fără să te plângi, chiar zâmbești, până când umerii încep să te ardă. Dar apoi te surprinzi gândindu-te că, de fapt, cu cât spatele este mai puternic, cu atât este mai ușor pentru cei din jur să respire.

În această melodie nu există eroism de fațadă, ci doar oboseală sinceră, amestecată cu încăpățânare. Aici nu se caută căi ușoare și nu se plânge în colț, când se cade din nou cu fața în țărână. Pur și simplu se ridică, se scutură și continuă - pentru că nu s-a inventat alt scenariu.

Pulsul bate ca un metronom care bate ritmul„rezistă”, iar undeva între rânduri se aude filosofia celor care au înțeles un lucru simplu: dacă tot trebuie să cazi, atunci să fie cu inima în mâini, nu cu palmele goale.