Parle moi

Lumea parcă s-a oprit între vitrinele cu neon și cerul înnorat al periferiei. Aici nu se iau în calcul mărunțișurile, ci doar pierderile. Și chiar și dragostea nu se măsoară în gesturi, ci în câtă tăcere ești capabil să suporți. Oboseala s-a strecurat în voce, dar în ea se aude încă un„trăiesc” încăpățânat. Nu pentru like-uri, nu pentru glorie – pur și simplu pentru că nu există altă opțiune.

Sună ca o noapte târzie în parcare – când motorul este oprit de mult, iar gândurile încă se învârt în cerc. Orașul zgomotează undeva în depărtare, mama probabil că nu doarme din nou, iar în interior totul se învârte în același mod: să nu te abați de la cale, chiar dacă aceasta trece prin furtună.