Coupé

„Rupe, rupe, rupe” sună ca o vrajă repetată – undeva între o mustrare blândă și o lovitură prietenoasă peste fund. Vocea șoptește despre kilometri, apeluri goale și necazuri acumulate, iar refrenul taie atât de politicos și insistent, încât nu rămâne decât să fii de acord: mai bine nu suni, mai bine nu amintești. În aceste fraze se regăsesc oboseala, eliberarea și o ușoară ironie față de propria dramă; undeva în apropiere se vede lumina din ochi, undeva se văd nopțile pierdute, iar la final se vede un spațiu curat pentru noi pași.

Muzica seamănă cu curățenia de seară: se sortează lucrurile, se pun deoparte lucrurile inutile, vechile resentimente se pun într-o cutie și se duc afară. În text există căldură, chiar și atunci când se taie frânghiile - ca și cum cineva ar scoate ușor o pătură veche, ar scutura-o bine și ar spune„nu te mai întoarce”. Foarte jurnalistic - sincer, puțin huliganic și aproape ca acasă, vindecător.