Crying Out Loud

Un telefon, ca un vestitor al furtunii - înainte să se spună vreun cuvânt, e clar că totul se va prăbuși. Reținerea se sparge în fața ochilor, și iată că„băieții nu plâng” se transformă într-o scuză absurdă, în timp ce lacrimile curg ca o ploaie torențială. Inima cântă aceleași acorduri triste, iar gândurile se învârt în buclă: ce nu am spus, ce nu am apucat să spun, ce am pierdut. Lumea pare să continue să se învârtă, dar în interior - o pauză, un punct înghețat. Muzica - ca un jurnal despre durerea neînfrânată, care în cele din urmă decide să iasă la iveală.