Я так ждала тебя, Вова (Uma2rman Звёзды считают нас)

Televizorul șuieră, tramvaiele s-au oprit, plouă fără încetare, iar undeva pe ecran apare întâlnirea visurilor. Totul este simplu și, în același timp, absurd de emoționant: să strângi bani, să ajungi acolo, să te stabilești în apropiere și să spui„Bună”. Fără patos, dar cu certitudinea că fericirea vine uneori sub forma unui vecin de scară. Și mai departe – un„Vova, Vova” nesfârșit, în competiție cu ritmul, de parcă soarta însăși ar fi decis să organizeze un karaoke pe tema așteptării. Ironic, amuzant, dar în această repetiție există ceva ridicol de real.