MANESKIN

Totul strălucește, zumzăie și se rotește, de parcă orașul ar fi sub influența cocainei și a neonului. O lume în care banii miros a sulf, iar încrederea a parfum scump. Cuvintele sună ca pocnituri de brichetă: ascuțite, mulțumite de sine, cu un ușor gust de libertinism. Aici fiecare strofă este un toast pentru sine, pentru îndrăzneală, pentru că a reușit. Muzica bubuie ca un motor sub capota Lamborghinului, nemilos, cu o bătaie constantă a inimii căreia de mult nu-i mai pasă de norme. Printre rânduri se strecoară o dorință ascunsă sub masca aroganței: parcă toată luxul este doar un analgezic pentru ceva care nu mai poate fi vindecat. Totul este frumos, lucios și puțin nebunesc, ca viața, care a fost jucată prea mult timp în direct.