LE MÔME

Amintirile miros a benzină și mentă, iar vocea străpunge crăpăturile copilăriei, ca lumina prin fanta jaluzelelor, când ustură, când încălzește. Imaginile cămășii arse, ale ferestrelor prin care ai vrea să zbori și ale modelelor de cicatrici pe haine se combină într-un mozaic dur, dar delicat: aici se amestecă lupta și credința copilărească în aripi, disperarea coexistând cu o dorință aproape naivă de a fi salvat. Refrenul sună ca o veste bună liniștită, o promisiune de zbor pentru un înger obosit, iar în această speranță există în același timp consolare și un zâmbet amar: iertarea este amânată, dar poate fi imaginată ca o jachetă veche pe o ramură, pierdută, dar încă caldă. Se ascultă ca un jurnal în care înregistrările sunt pline de cicatrici și medicamente, dar din când în când apare o linie în care lumea încearcă să respire liber.