Partycrasher

Petrecerea pare zgomotoasă, dar adevărata scânteie nu se află în difuzoare, ci în privirile aruncate de-a lungul camerei. Când cuvintele rămân suspendate undeva în aer și toată comunicarea se reduce la„te văd, dar nu mă apropii”. Stai lângă perete, te prefaci că pur și simplu captezi vibrațiile, iar inima deja aleargă un maraton.

Paradoxal: mulțimea te cheamă să te distrezi, dar povestea principală este în acest dans tăcut al ochilor, care nu se va apropia niciodată. De parcă fiecare are aici rolul său, iar cuiva i-a revenit imaginea unui fantomă de neatins în lumina discurilor.