Mai multe piese de la Miguel Campello
Descriere
Voce: Aarón Sáez
Voce: Miguel Campello
Chitară: Antonio Turro
Bandoneon: Aureliano Ortega
Percuție: Ramón López
Inginer mixaj: Tomi Pérez
Inginer de masterat: Carlos Hernández
Producător: Antonio Hernández Banegas
Compozitor Versitor: Aaron Sáez Escolano
Compozitor Versitor: Antonio Hernández Banegas
Versuri și traducere
Original
Nací en un barrio en 1984 y nunca me marcó falta de amor.
Cuando aprendí a bailar en mis zapatos, el mundo ya cantaba otra canción.
No había pasado nada más hasta que yo te vi llegar.
Era el principio de un siglo sin brillo y tú le diste luz diga y yo a toda velocidad.
Tras de tu paso perdí el equilibrio y merendando alegre en tu portal.
Vámonos.
Así que fuimos dándonos zarpazos y confundiendo suerte con azar.
Los sueños me volvían solitario y a ti te fue faltando mi mitad.
No había pasado nada más hasta que yo te vi llorar.
Y en el delirio de un buen estribillo me sumergí en la densidad, creyente en el mito de Cantão y el corazón roto en un cabestrillo, corriendo lejos siempre de un hogar.
Y el tiempo haciendo su sucio trabajo.
Y en la era de la cordialidad me perdonaste el vicio y el retraso.
Y algunos días te invito a cenar.
No había pasado nada más hasta que yo te vi en el bar.
Era el dolor que me da el escenario aparentar que me da igual esta nueva normalidad, que ya no sé si me salvo o desangro diciéndote al final una verdad.
Desde un hotel en 2024, desayunando y luego al duty free.
Me siento cada día algo más guapo y nunca me asustó verme morir.
No había pasado nada más y en este vuelo sin mirar, y a todos los perros del remordimiento corriendo al próximo lugar, haciendo todo sin pensar, llenando el día de mil tonterías.
Te juro que no sé cómo parar.
¡Oye! ¡Oh!
Traducere în română
M-am născut într-un cartier în 1984 și nu am fost niciodată marcată de lipsa iubirii.
Când am învățat să dansez în pantofii mei, lumea deja cânta o altă melodie.
Nu sa întâmplat nimic altceva până nu te-am văzut sosind.
Era începutul unui secol plictisitor și i-ai dat lumină și am spus cu toată viteza.
După trecerea ta, mi-am pierdut echilibrul și am luat o gustare fericită pe veranda ta.
Să mergem.
Așa că ne bateam pe noi înșine și confundam norocul cu șansa.
Visele m-au făcut să mă simt singur și îți era dor de jumătatea mea.
Nu sa întâmplat nimic altceva până nu te-am văzut plângând.
Și în delirul unui refren bun m-am cufundat în densitate, credincios în mitul Cantão-ului și inima frântă în praștie, fugind mereu departe de casă.
Și timpul își face treaba murdară.
Și în era cordialității m-ai iertat pentru viciu și întârziere.
Și în unele zile te invit la cină.
Nu sa întâmplat nimic altceva până nu te-am văzut la bar.
A fost durerea pe care mi-o dă scena, prefăcându-mă că nu-mi pasă de această nouă normalitate, că nu mai știu dacă sunt salvat sau dacă mor sângerând spunându-ți adevărul până la urmă.
De la un hotel în 2024, luând micul dejun și apoi la duty free.
Mă simt un pic mai frumos în fiecare zi și nu mi-a fost niciodată frică să mă văd murind.
Nimic altceva nu se întâmplase și în acest zbor fără să se uite, și toți câinii remușcării alergau spre locul următor, făcând totul fără să se gândească, umplând ziua cu o mie de prostii.
Jur că nu știu cum să mă opresc.
Hei! Oh!