Mai multe piese de la Benjamin Biolay
Descriere
Compozitor, producător, Stringarranger, textier: Benjamin Biolay
Producator: Pierre Jaconelli
Inginer mixaj: Pierrick Devin
Inginer mastering: Alex Gopher
Inginer de masterat: Romain Dupont
Versuri și traducere
Original
Les pétales de la marguerite dessinés sur le gazon du parc blondi par l'été qui passa bien trop vite et laissa décharnés les souvenirs du mois d'août, les amours de juillet.
Le ciel qui prenait feu ne veut plus s'allumer et la flamme dans vos yeux risque de s'étouffer.
Le soleil sur la nationale s'est levé, il sort de la rivière tout nu et tout mouillé.
Les bancs publics en quête de notoriété, de pèlerins, de voyageurs, de naufragés, mendiants qui supplient et passants qui maudissent.
On a trop séparé le bon grain de l'ivraie.
Souvenir du temps béni où l'humanité vaquait sans colonie, sans veule autorité.
Souvenir d'un temps qui, je sais, n'a pas existé. Nous étions tout contents, tout nus et tout mouillés.
Il n'y a plus guère de marguerites à effeuiller.
Il n'y a plus de gazon que de la boue séchée.
Quelle est cette saison que je ne peux nommer? Des gens meurent pour de bon, à même le pavé.
Mais le bon Dieu, dans sa misère inordinée, nous a permis d'avoir des corps à réchauffer. Le soleil sur la nationale s'est levé.
Restons dans ce grand lit tout nus et tout mouillés.
Traducere în română
Petalele margaretei desenate pe iarba parcului au devenit blonde de vara care a trecut mult prea repede si a lasat amintirile lunii august si ale iubirilor lui iulie.
Cerul care era în flăcări nu mai vrea să se aprindă și flacăra din ochii tăi riscă să se sufoce.
Soarele a răsărit pe drumul principal, el iese din râu tot gol și ud.
Bănci publice în căutare de notorietate, pelerini, călători, naufragiați, cerșetori care cerșesc și trecători care înjură.
Am despărțit prea mult grâul de pleava.
Amintirea vremurilor binecuvântate când omenirea mergea fără colonie, fără autoritate fără spinare.
Amintirea unui timp care, știu, nu a existat. Eram toți fericiți, toți goi și toți umezi.
Nu mai sunt aproape deloc margarete de ales.
Nu a mai rămas nimic din iarbă decât noroi uscat.
Care este acest sezon pe care nu-l pot numi? Oamenii mor cu adevărat, chiar pe trotuar.
Dar bunul Dumnezeu, în nesfârșita lui mizerie, ne-a permis să avem trupuri de încălzit. Soarele pe drumul național a răsărit.
Să stăm în acest pat mare, goi și ud.