Mai multe piese de la Benjamin Biolay
Descriere
Stringarranger, producător, compozitor, textier: Benjamin Biolay
Producator: Pierre Jaconelli
Inginer mixaj: Pierrick Devin
Inginer mastering: Alex Gopher
Inginer de masterat: Romain Dupont
Versuri și traducere
Original
Toi qui sais le néant presque mieux que les morts.
Toi qui sais que le jour et la nuit sont des corps.
Qu'il est l'or, qu'ils se croisent, redeviennent chien-loup.
Toi qui sais que très peu pour d'aucuns, c'est beaucoup.
Moi qui connais la vie au travers de vitraux, mais qui n'entends plus le silence des oiseaux.
Qui ne croit plus en rien, sauf en quelques sonates, mais qui défait tes tresses et qui dénoue tes nattes.
Toi qui sais l'écriture, l'encre mélancolique, dont les vers se rallongent en la lente prairie.
Dans le grand champ de mines de la codépendance, passons de l'élégie aux plus amères stances.
Moi qui n'ai de respect que pour quelques prophètes, mais pour tant de musiciens, pour tant de poètes.
Je resterai tes chiens, tes chaînes et ton enclume, à moins que tu ne préfères que je ne sois qu'un poids plume.
Il te suffit d'un mot et je pars en province.
C'est une métaphore comme se serrer la pince.
Comme soulever le cœur ou se faire un sang d'encre.
Le vent parfume l'air de jasmin et de menthe.
Alors, je reste là, bel enfant du silence.
Debout sous ton balcon et ivre à l'évidence.
Je ne sais même pas si c'est la bonne adresse.
C'est toi, mon amour, à qui ces mots s'adressent.
Je ne sais même pas si j'ai la bonne adresse.
J'ai trois grammes d'amour et j'embrasse tes fesses.
Traducere în română
Tu care cunoști nimicul aproape mai bine decât morții.
Voi care știți că ziua și noaptea sunt corpuri.
Că el este aur, că se încrucișează, redevin câini-lupi.
Știți că pentru unii, foarte puțin este mult.
Eu care cunosc viața prin vitralii, dar care nu mai aud liniștea păsărilor.
Care nu mai crede în nimic, decât în câteva sonate, dar care îți desface împletiturile și îți dezleagă împletiturile.
Tu care știi scrisul, cerneală melancolică, ale cărei versuri se lungesc în pajiștea lentă.
În marele câmp minat al codependenței, să trecem de la elegie la strofele mai amare.
Eu care am respect doar pentru câțiva profeți, dar pentru atâția muzicieni, pentru atâția poeți.
Voi rămâne câinii voștri, lanțurile și nicovala voastră, cu excepția cazului în care preferați să fiu doar o greutate penă.
Tot ce ai nevoie este un cuvânt și plec în provincii.
Este o metaforă ca și cum ai strânge cleștele.
Ca să-ți ridici inima sau să-ți faci corpul să sângereze.
Vântul parfumează aerul cu iasomie și mentă.
Așa că rămân acolo, frumos copil al tăcerii.
Stând sub balcon și evident beat.
Nici măcar nu știu dacă aceasta este adresa potrivită.
Ție, iubirea mea, căreia i se adresează aceste cuvinte.
Nici nu știu dacă am adresa potrivită.
Am trei grame de dragoste și vă sărut fundul.