Mai multe piese de la Keroué
Descriere
Voce principală: Keroué
Producator: Stratega
Compozitor: Stratega
Versuri și traducere
Original
J'me suis pas posé la question de si j'étais littéraire.
Avant d'écrire mes premières phrases et qu'j'me dise : « Vis tes rêves ».
J'fais gaffe à comment l'vent s'engouffre dans mon parapente.
Toujours dans l'marathon, main sur l'volant, mais j'passe aucun rapport. J'vais puiser dans c'que j'ressens pour pas changer.
Du bon côté d'la face du monde, mais trop absent d'la force du nombre.
Pourtant, quand j'coupe la poire, j'vois c'qui m'reste à faire du bout d'la tranchée.
Les efforts que ça représente pour mieux s'affranchir. Pas diminuer ma part de maîtrise.
Peur d'avoir trop d'temps se change lentement en peur de flétrir.
Rien qui compte à part comment je forme le Tetris pour n'pas disparaître ou m'effacer dans l'angle mort de l'éclipse.
J'entends les anges qui chantent en stéréo. Ça m'empêche pas d'plonger dans la deepness comme spéléo.
chagrin même sur les PBO. Qu'est-ce que j'm'en branle de faire les gros titres?
J'sais que chaque mauvaise action, j'la payerai au prix fort.
Réaliste, j'dois pas espérer.
Si j'veux sauver ma putain d'tête, faut qu'j'agisse très vite. Pas écouté l'alarme quand fallait freiner.
À force de porter l'poids d'mes doutes, j'deviens expert en callisthénie.
L'esprit ailleurs pendant l'training day, comme l'impression qu'il manque les bases.
Merci quand même à tous ces gens qui chantent mes phrases.
De l'instant, j'peux rien dénigrer ni même faire autrement. Bonne chance si tu veux m'discréditer, j'augmente mon pedigree.
Y a que cette musique qui me stabilise.
J'installe des fusées sur mes aspirations afin qu'elles franchissent la limite.
Balance-toi qu'j'ai pas fini, j'repense aux sacrifices, les yeux humides.
Des larmes qui partent pas sous antihistaminiques. À croire que j'sais que faire des textes fleuves.
Tant mieux si d'vant ma feuille, les cesses pleuvent. Pour être meilleur, j'réfléchis pas mal.
Un être plus au compteur, merde, toujours quelques dettes qui s'amassent.
Être l'esclave d'un maudit taf ou croupir au mitard, c'est mort.
J'couche les mots qui passent, débite des flows qui frappent. De base, j'ai l'ambition d'un postier.
Mais j'ai su obtenir mes grades. Malgré ça, j'évolue sur l'champ d'mine à cloche-pied.
Premier d'la course quand ça s'élance.
Souvent avant d'écrire d'la merde, j'pense à Clémence.
C'qu'on met sur papier est immortel comme un cléot, j'peux pas m'trahir. J'sais qu'mon âme m'fera vivre, pour ça qu'j'suis focus à chaque séance.
J'donne plus l'heure à toutes ces grosses biatch qui veulent m'endormir sur l'tec comme quand j'ai sifflé trop d'piaves.
Passage en force s'il faut, j'laisserai que des copeaux d'grillage.
Moi aussi, j'veux une baraque sur les belles collines de Donostia. San Sebastián. Trop nostalgique, c'est encore pour ma pomme.
J'pensais plus rien avoir à soutirer d'mon groupe d'atomes. Plus rien.
Seule chose que j'connais, c'est le dur labeur.
Éveillé constamment pour pas qu'mes rêves finissent au bout d'la corde.
Pas trop concentré sur grand-chose à part monter les marches. Dernier à savoir où est-ce qu'on va, j'm'arrête à quel étage.
Lis bien entre les lignes, mon gars, parce que t'as parlé très vite.
On pourrait tout reprendre au début, mais le débat est stérile.
À côté d'la plaque face aux gens qui taffent.
Et sur l'bloc-notes, j'remonte le temps qui passe. J'ai bouclé mon entraînement.
Autopersuadé, j'me comprends tellement. J'me comprends tellement.
Parfois, cette vie me paraît irréelle. Puis j'mets l'son plus fort sur la JBL.
Verrouillé sur ma parcelle. Aucune place au remords, les incarcèrent.
Parfois, cette vie me paraît irréelle.
Puis j'mets l'son plus fort sur la
JBL.
Traducere în română
Nu m-am întrebat dacă sunt literar.
Înainte de a-mi scrie primele propoziții și de a-mi spune: „Trăiește-ți visele”.
Sunt atent la modul în care vântul se repezi în parapanta mea.
Încă în maraton, mâna pe volan, dar nu sunt în viteză. Mă voi baza pe ceea ce simt ca să nu mă schimb.
În partea dreaptă a lumii, dar prea absent din puterea numerelor.
Totuși, când tai para, văd ce îmi rămâne de făcut la capătul șanțului.
Eforturile pe care le reprezintă pentru a te elibera mai bine. Nu-mi diminuează cota de control.
Frica de a avea prea mult timp se transformă încet în frica de ofilire.
Nimic care contează, cu excepția modului în care formez Tetris pentru a nu dispărea sau dispărea în punctul orb al eclipsei.
Aud îngerii cântând în stereo. Asta nu mă împiedică să mă scufund în adâncuri ca spelon.
mâhnire chiar și pentru PBO. Ce îmi pasă să fac titluri?
Știu că voi plăti un preț mare pentru fiecare acțiune proastă.
Realist, nu ar trebui să sper.
Dacă vreau să-mi salvez capul, trebuie să acționez repede. Nu ai ascultat alarma când a trebuit să frânezi.
Purtând greutatea îndoielilor mele, devin un expert în calistenie.
Mintea mea în altă parte în timpul zilei de antrenament, îmi place impresia că elementele de bază lipsesc.
Mulțumesc oricum tuturor acestor oameni care îmi cântă frazele.
În acest moment, nu pot denigra nimic sau chiar să fac ceva diferit. Succes dacă vrei să mă discreditezi, îmi voi crește pedigree-ul.
Doar muzica asta mă stabilizează.
Instalez rachete pe aspirațiile mele astfel încât să treacă limita.
Nu-ți face griji, încă nu am terminat, mă gândesc la sacrificii cu ochii umezi.
Lacrimi care nu dispar la antihistaminice. Se pare că știu ce să fac cu textele lungi.
Cu atât mai bine dacă în fața cearșafului meu încetează ploaia. Pentru a fi mai bun, mă gândesc mult.
Încă o ființă la ceas, rahat, mereu câteva datorii îngrămădite.
A fi sclavul unei blestemate de muncă sau a lâncezi în temniță înseamnă moarte.
Ascult cuvintele care trec, eliberez fluxuri care lovesc. Practic, am ambiția unui lucrător poștal.
Dar am reușit să-mi iau notele. În ciuda acestui fapt, mă mișc pe câmpul minat cu un picior săritor.
Primul în cursă când începe.
Adesea, înainte de a scrie prostii, mă gândesc la Clémence.
Ceea ce punem pe hârtie este nemuritor ca un cleot, nu mă pot trăda. Știu că sufletul meu mă va face să trăiesc, de aceea sunt concentrat în fiecare sesiune.
Nu le dau timp tuturor cățelor astea mari care vor să mă adoarmă pe tec ca când am fluierat prea multe piave.
Trecere forțată dacă va fi nevoie, voi lăsa doar așchii de plasă.
Și eu vreau o colibă pe frumoasele dealuri din Donostia. San Sebastian. Prea nostalgic, este încă pentru mărul meu.
Credeam că nu mai am nimic de extras din grupul meu de atomi. Nimic mai mult.
Singurul lucru pe care îl știu este munca grea.
Neîncetat treaz ca visele mele să nu se termine la capătul frânghiei.
Nu prea concentrat pe altceva decât pe urcarea scărilor. Ultimul ca să știu unde mergem, mă opresc la ce etaj.
Citește cu atenție printre rânduri, băiete, pentru că ai vorbit foarte repede.
Am putea începe totul de la început, dar dezbaterea este sterilă.
În afară de oamenii care muncesc din greu.
Și pe blocnotes, mă întorc în timp. Mi-am terminat antrenamentul.
Autoconvinsă, mă înțeleg atât de mult. Mă înțeleg atât de mult.
Uneori această viață mi se pare ireală. Apoi am pus sunetul mai tare pe JBL.
Blocat pe terenul meu. Nu există loc de remuşcări, au fost încarceraţi.
Uneori această viață mi se pare ireală.
Apoi am pus sunetul mai tare pe
JBL.