まっさら

Îmi frec pleoapele încă adormite, opresc a treia alarmă și mă spăl pe față, lăsând în urmă coaja mea goală. Merg înainte spre continuarea visului meu. Sunt îngrijorat că nimic nu s-a schimbat în comparație cu persoana în care am fost ieri. Vântul rece de pe balcon mă face să râd încet. Un pic de mentol îmi intră puțin în ochi, când am nevoie de ochi. cineva a cărui față nici nu-l cunosc.Inima îmi bate cu putere de parcă aș simți aceeași căldură ca prima mea iubire. În loc să caut persoana care eram atunci, aleg această cale. Nu știu ce fac. Nu sunt sigur dacă pot să te numesc prieten. Atâta timp cât sunt sănătos, nici măcar nu știu dacă pot să-ți spun prieten. Atâta timp cât sunt sănătos, nu vreau să numesc o nuntă. Dacă sunt o viață atât de ciudată. simțindu-mă la fel sau că sunt un cadavru. Umerii mei se simt puțin mai ușori pe măsură ce mă identific cu cererea ta, deși nici măcar nu-ți cunosc fața. Pe cerul verii, originile tristeții sunt un vis. În loc să mă învinuiesc pentru momentele în care nu pot să mă întorc, îmi țin degetele de la picioare îndreptate spre viitor și, în loc să mă învinuiesc atunci când nu mă pot întoarce, încep să merg cu riscul vieții. Nu există destin sau soartă. Nu are sens în viețile trecute sau în viețile viitoare. Lumea încă se roagă pentru mine, iar inima mea bate cu putere pentru ceva la fel de pasional ca prima mea iubire. În loc să-mi caut eu pe vremea aceea când nu mă pot întoarce, trăiesc pentru un mâine mai bun.