Piangere a 90

Pare că totul este înțeles de mult despre dragoste, până când aceasta vine cu sirenele ambulanței și cu sentimentul confuz că ai exagerat undeva cu sinceritatea. Cuvintele vin direct din stomac, nu din cap, iar inima nu mai răspunde, parcă ar fi cusută cu ațe străine. Și totuși râsul revine, chiar dacă prin vânătăi, prin oboseală, prin o floare străină care s-a dovedit a fi o minge. În această melodie, durerea nu este o dramă, ci o parte a jocului: poți plânge la nouăzeci de ani, poți iubi și râde de tine. Totul s-a amestecat: mândrie, tandrețe, absurd. Dar de undeva din acest amestec imperfect, deodată răzbate o căldură, tocmai cea pentru care merita să strigi: „Te iubesc, ești ciudată”.