Mai multe piese de la Roxie
Descriere
Se întâmplă uneori ca străzile familiare să devină dintr-odată străine. Aceiași pereți, aceleași cești pe raft - doar aerul e altfel, mai greu, de parcă cineva ar fi oprit sunetul vieții și ar fi lăsat doar șușurul ploii. Cândva, totul se numea „noi”, iar acum chiar și pronumele se destramă în bucăți, ca o fotografie veche fără ramă. În cântec există acea liniște ciudată care vine după furtună: nu mai doare, dar încă nu e ușor. Pur și simplu te relaxezi, pentru că nu mai poți ține. Vreau ca ploaia să spele totul - cuvinte, promisiuni, urme pe sticlă. Și dacă tot va rămâne o amintire, măcar să fie una bună, fără colțuri ascuțite. Nu fiecare poveste trebuie să se termine frumos. Uneori e suficient să expiri și să o lași să se termine. Cuvinte: Patrick Kumor, Roxana Venghel, Kevin Mcclay, Maria Dzentzeljak, Carla Fernandez Producție: Hotel Torino MIX/Master: Hotel Torino Distribuție: Electronic Music. Artist: Roxana Węgiel Mglej Machiaj: Klaudia Jóźwiak. Frizer: Maximilian Malarz Stil: Konrad Slawiński. Regie/Montaj: Dawid Ziemba Producători: Artur Stronczek, Kuba Kapala, Kevin Mgley Producție: MIND PRODUCTIONS Iluminare/Operare: Piotr Olejniczak Echipament de iluminat - media deschise Echipa Roxy: Klaudia Dłużak, Bartek Łoś
Versuri și traducere
Original
Znasz tu każdy kąt, a przez ciche dni zapominasz nas.
Nieznajomy wzrok, obcy dotyk rąk. Czy to nadal ja?
Może to właśnie dziś w końcu powiesz mi, że już nie czujesz nic i rozpadnie się nasz świat.
I chociaż będzie mi brak, zapomnę, jeśli się da naszą codzienność.
Co jeszcze musi się stać, żebyś powiedział mi w twarz, że wszystko jedno?
Niech spadnie już deszcz, nie będę się bać.
Nie rozliczę Cię z tych słów.
Pamiętaj nas tak jak ja.
Nasz był cały świat, a ja byłam kimś, kogo chciałeś znać.
W te zwyczajne dni powtarzałeś, że zawsze będzie tak.
Powiedz, czy to był błąd? Czy Ty kochałeś jak ja?
I czego miałeś już dość skoro dziś wolisz być sam? Już wiem, że kogoś masz. Już wiem.
I chociaż będzie mi brak, zapomnę jeśli się da naszą codzienność.
Co jeszcze musi się stać, żebyś powiedział mi w twarz, że wszystko jedno?
Niech spadnie już deszcz, nie będę się bać.
Nie rozliczę Cię z tych słów. Pamiętaj nas tak jak ja.
I chociaż będzie mi brak, zapomnę, jeśli się da naszą codzienność.
Co jeszcze musi się stać, żebyś powiedział mi w twarz, że wszystko jedno?
Niech spadnie już deszcz, nie będę się bać.
Nie rozliczę Cię z tych słów. Pamiętaj nas tak jak ja.
Traducere în română
Cunoști fiecare colț de aici și în zilele liniștite ne uiți.
O privire ciudată, o atingere ciudată a mâinilor. Mai sunt eu?
Poate că astăzi îmi vei spune în sfârșit că nu mai simți nimic și lumea noastră se va prăbuși.
Și, deși îmi va fi dor de tine, voi uita, dacă pot, viața noastră de zi cu zi.
Ce altceva trebuie să se întâmple ca să-mi spui în față că nu contează?
Lasă să plouă acum, nu mă voi teme.
Nu te voi trag la răspundere pentru aceste cuvinte.
Ține minte de noi așa cum fac mine.
Întreaga lume era a noastră și eu eram cineva pe care voiai să-l cunoști.
În acele zile obișnuite tot spuneai că va fi mereu așa.
Spune-mi, a fost o greșeală? Ai iubit ca mine?
Și de ce te-ai săturat dacă azi preferi să fii singur? Știu deja că ai pe cineva. Știu deja.
Și deși îmi va fi dor de tine, voi uita, dacă se poate, viața noastră de zi cu zi.
Ce altceva trebuie să se întâmple ca să-mi spui în față că nu contează?
Lasă să plouă acum, nu mă voi teme.
Nu te voi trag la răspundere pentru aceste cuvinte. Ține minte de noi așa cum fac mine.
Și, deși îmi va fi dor de tine, voi uita, dacă pot, viața noastră de zi cu zi.
Ce altceva trebuie să se întâmple ca să-mi spui în față că nu contează?
Lasă să plouă acum, nu mă voi teme.
Nu te voi trag la răspundere pentru aceste cuvinte. Ține minte de noi așa cum fac mine.