Medusa

Un ritm murdar, adevărul gol-goluț și puțină filozofie pe fundul paharului. Aici, poezia stradală sună ca mărturisirea unui om care a văzut prea multe pentru a mai crede în basme și care a înțeles prea devreme că binele nu plătește facturile. Totul este învăluit în fum, furie și ironie, dar undeva, printre rime, se strecoară melancolia, aceeași melancolie care îl face chiar și pe un bandit să se simtă viu.

Lumea din jur pare să fi dispărut din cauza cinismului, dar în interior încă mai arde o scânteie - amintirea copilăriei, a mamei, a celor care nu au mai apucat să trăiască. Și în mijlocul acestui haos, unde chiar și sentimentele se vând cu ridicata, rămâne un singur lucru real - să supraviețuiești și să nu încetezi să vezi semnele, chiar dacă ele vin sub forma unei cicatrici.