Szukamy wiatru

Uneori, viața este ca o alergare pe scările unei case vechi: sus-jos, pe trepte uzate, cu adidași grei și cu convingerea că toate acestea sunt necesare pentru un anumit scop. Aici nu există strălucire, nu există„succes”, dar există noaptea, când orașul doarme, iar în cap se învârte din nou gândul„trebuie să mergi mai departe”. Pare că totul este la fel – aceeași priveliște de la fereastră, aceeași scară –, dar în interior se află deja un întreg univers de oboseală, mândrie și căldură față de cei pentru care te ții.

Undeva între„prea mult timp” și„încă o dată” vine conștientizarea: libertatea nu este fugă, ci abilitatea de a rămâne tu însuți când lumea se prăbușește sub picioare. Și chiar dacă armura e uzată, iar credința se bazează pe încăpățânare, tot mergi înainte. Pentru că atâta timp cât în interior arde o mică flacără, înseamnă că totul nu e în zadar.