Mai multe piese de la Benjamin Biolay
Descriere
Cuvintele curg ca și cum cineva ar răsfoi un vechi caiet, între paginile căruia au rămas flori uscate – întâlniri întâmplătoare, clipe petrecute la fereastră, umbrele unor călători ale căror priviri au rămas întipărite în memorie mai puternic decât ani întregi. Toate acestea sunt fantome frumoase, care odată au zâmbit și au dispărut, lăsând în urmă o ușoară melancolie și o ciudată recunoștință pentru faptul că au existat.
Muzica se află la granița subțire dintre amintire și regret: este puțin amară, dar în același timp te învăluie cu căldură, ca vinul seara. A o asculta este ca și cum ai privi trecătorii și ai gândi că în ochii fiecăruia se ascunde o poveste care ar fi putut deveni a ta, dar a rămas efemeră.
Versuri și traducere
Original
Je veux dédier ce poème à toutes les femmes qu'on aime pendant quelques instants secrets.
À celles qu'on connaît à peine, qu'un destin différent entraîne et qu'on ne retrouve jamais.
À celles qu'on voit apparaître une seconde à la fenêtre et qui presque s'évanouit, mais dont la svelte silhouette est si gracieuse et fluette qu'on en demeurait épanoui.
À la compagne de voyage dont les yeux, charmant paysage, font paraître court le chemin.
Qu'on est seul peut-être à comprendre et qu'on laisse pourtant descendre sans avoir effleuré la main.
À celles qui sont déjà prises et qui, vivant des heures grises près d'un être trop différent, vous ont, inutile folie, laissé voir la mélancolie d'un avenir désespérant.
Chères images aperçues, espérances d'un jour déçues, vous serez dans l'oubli demain.
Pour peu que le bonheur survienne, il est rare qu'on se souvienne des épisodes du chemin.
Mais si l'on a manqué sa vie, on songe avec un peu d'envie à tous ces bonheurs entrevus, aux baisers qu'on n'osa pas prendre, aux cœurs qui doivent vous attendre, aux yeux qu'on n'a jamais revus.
Alors, au soir de lassitude, tout en peuplant sa solitude des fantômes du souvenir, on pleure les lèvres absentes de toutes ces belles passantes que l'on n'a pas su retenir.
Que l'on n'a pas su retenir.
Traducere în română
Vreau să dedic această poezie tuturor femeilor pe care le iubim pentru câteva momente secrete.
Celor pe care abia îi știm, că un alt destin le aduce și pe care nu-l mai regăsim niciodată.
Celor pe care îi vedem apărând pentru o secundă la fereastră și care aproape dispar, dar a căror silueta zveltă este atât de grațioasă și zveltă încât rămânem împliniți.
Tovarășului de călătorie ai cărui ochi, peisaj fermecător, fac drumul să pară scurt.
Că suntem poate singurii care să înțelegem și totuși să-l lăsăm să cadă fără să ne fi atins.
Celor care sunt deja luați și care, trăind ore gri alături de o ființă prea diferită, v-au permis, în zadarnic nebunie, să vedeți melancolia unui viitor fără speranță.
Dragi imagini vazute, sperante intr-o zi dezamagite, maine vei fi uitat.
Atâta timp cât apare fericirea, este rar să ne amintim episoadele de pe parcurs.
Dar dacă ne-a lipsit viața, ne gândim cu puțină invidie la toate aceste fericiri întrezărite, la sărutările pe care nu am îndrăznit să le luăm, la inimile care trebuie să te aștepte, la ochii pe care nu i-am mai văzut niciodată.
Așa că, în seara oboselii, în timp ce ne populăm singurătatea cu fantomele amintirii, plângem cu buze absente pentru toți acești trecători frumoși pe care nu ne-am putut aminti.
Că nu știam să ne amintim.