Okna

Pe fereastră se văd garaje uzate și oameni care și-au pierdut harta drumului; orașul pare blocat în monocromie și tuturor din jur le vine să spună:„aprindeți lumina”. În voce se simte o oboseală liniștită și, în același timp, o bunătate simplă: observații despre băieții care aleargă fără țintă, despre bătrânii cu ochii umezi și despre păsările care încă știu unde se află libertatea. Este senzația unei plimbări pe străzile goale în zori, când lumea este încă slabă și delicată, dar nu mai minte.

Visele se întind peste oraș ca o haină veche – caldă, puțin umedă, dar protectoare. În această melancolie este loc și pentru puțină ironie: viața este dură și neplăcută, dar cineva totuși lasă un bilet pentru mâine și poartă în buzunar speranța – chiar dacă este doar o pungă cu mâncare la pachet. Tonul este blând, ca un șoaptă la ureche: este incomod să asculți și necesar în același timp - pentru că în liniște se aud cele mai sincere cuvinte.