P.I.B

Ritmul dur apasă ca zidurile de beton ale curții, iar în aceste rânduri se simte mirosul de metal, de cameră plină de fum și de libertate prea scumpă. Aici nu există aur, doar respirația răgușită după alergare și fraze scurte, din care suflă frigul. Banii zboară prin mâini, ca mărunțișul prin grilaj, dar entuziasmul te împinge mai departe: să înscrii un gol, să câștigi un premiu, să fugi cu un pas înaintea tuturor.

Imaginile trec ca niște flashuri de proiector: tribunale și tribune, avocat la casierie, streetball cu nume din NBA, încuietori mai ușor de spart decât de deschis. Totul sună intenționat greu, gras, fără ornamente inutile. Nu este un imn al gloriei, ci o poveste despre cum supraviețuiesc - cu pumnii, cu istețimea, cu viteza. Și, în timp ce ritmul se accelerează, un lucru este clar: nu se poate compara cu nimeni, pentru că aici se vorbește cu încrederea celui care a trecut deja prin cele mai grele momente și a învățat să transforme haosul în armă.