Monarcha

Senzația de luciu a unui Cayenne negru și râsete zgomotoase la propria îndrăzneală manifestă: cuvintele parcă sunt scrise pe plăcuțele de înmatriculare și pe afișul politic, unde puterea strălucește ca cromul, iar promisiunile sună și ca o amenințare, și ca o glumă în același timp. Ironicul grosier alunecă printre rânduri, amestecând visul despre „conducere” cu absurdul cotidian, iar în acest contrast apare o căldură ciudată, de parcă cineva ar juca intenționat ruleta cu realitatea. Pulsul ritmului lucrează la imaginație, ritmul motor încurajează cadre vizuale: șarpele negru, cortegiul, trabucul pe arhitectura vechii puteri; cuvintele taie, dar zâmbesc, promițând „vineri libere și joi calde” ca răsplată pentru revoluția de carton. La final rămâne senzația unui cocktail de fantezii grandioase și gunoi domestic, care este plăcut de ascultat pentru că este în același timp zgomotos, autoironic și al naibii de adevărat.