El Pleito

Cauciucul arde - în urma lui rămâne un nor de fum și toate greșelile trecutului, ca o umbră pe bancheta din spate. Cutia umbrelor în oglindă, în timp ce timpul se scurge în liniște, ca vechile străzi sub tălpi. A cere și argint, și plumb - un gest aproape de afaceri, dar sună ca o rugăminte la casă:„încă, vă rog”. Casa străbunicii este acum aproape străină, granițele nu trec - ele vin și rămân, ca petele pe hartă. Inima este zgâriată, dar rezistă; rana nu este o condamnare, ci o amintire cu spini. Ceva greu și, în același timp, amuzant: prea mult - și totuși prea puțin, de aceea alegerea este simplă și rebelă - să te alegi pe tine însuți.