Mai multe piese de la Carín León
Mai multe piese de la Tony Aguirre
Descriere
Vihuela: Antonio Zepeda Rivera
Acordeon, voce de fundal: Braulio Ibarra Soneranes
Trompeta: Mario Muñoz Cruz
Clarinet: Edgar Erón Valenzuela Castro
Voce de fundal, acordeon: Juan Guadalupe Ontiveros Moroyoqui
Vihuela: Arnulfo Romero sombra
Bajo: Neftali Ozuna tucari
Clarinet: Juan de Dios Ontiveros Molinares
Trompeta: Francisco Javier Duarte Velarde
Inginer înregistrări, producător: Antonio Zepeda
Inginer de înregistrare, Inginer de mixare, Inginer de mastering: Alberto Medina
Inginer de înregistrare: Abraham Eduardo Tapia García
Producător executiv: Jorge Juárez
Producător executiv: Oscar Armando Díaz de León
Compozitor Versitor: Abelardo Flores
Versuri și traducere
Original
Iba montado en su caballo, lo acompañaba su perro.
Se empinaba la botella, recordaba que en su encierro le informaron que en su casa, -casi a diario había un entierro.
-¿De verdad?
Nomás pensaba y pensaba, no se explicaba el asunto.
Otro trago se aventaba, regresaba al mismo punto.
¿Cómo es que había tanto entierro, si no había ningún difunto?
Apurando a su caballo con las espuelas de hierro.
Iba llegando al corral que estaba bajando el cerro.
No pudo ordeñar la vaca, porque se mamó el becerro.
Viejones. Saludos para todos, para toda la raza pinche dura. Ta' madre, compa Carín.
Échale, compa Tony.
Arriba Sonora, viejo.
Casi llegando a su rancho, Macario tomó un atajo.
Abrió la puerta de atrás, se puso verde del carajo.
Su mujer estaba arriba, su compadre estaba abajo.
Con el cuchillo en la mano sentía que le hervía la sangre.
Le cortó los dos al vato y al perro le quitó el hambre.
Y le dijo a su mujer: "Es todo tuyo, compadre".
Maldiciendo a su mujer, Macario se fue pa'l cerro.
Ventándosela al compadre, aquel que le puso el cuerno.
Supo que de los amigos, el mejor siempre es el perro.
Todo, compa Carín.
¿No, viejo? Oye, Amalia.
A ver ese pinche grito, pues, así como se burla, grite.
Traducere în română
Călărea pe cal, câinele lui îl însoțea.
A umplut sticla, amintindu-și că în detenție a fost informat că în casa lui are loc aproape zilnic o înmormântare.
-Serios?
M-am gândit și m-am gândit, problema nu a fost explicată.
S-a mai aruncat o băutură, revenind în același punct.
Cum de a fost atât de multă înmormântare, dacă nu a fost nici un decedat?
Grăbindu-și calul cu pinteni de fier.
Ajungeam la colibrul care cobora dealul.
Nu putea mulge vaca, pentru că alăpta vițelul.
Bătrâni. Salutări tuturor, întregii curse a naibii de grea. Ta' mama, compa Carín.
Dă-l afară, amice Tony.
Sus Sonora, omule.
Aproape ajungând la ferma lui, Macario a luat o scurtătură.
A deschis ușa din spate, a devenit verde ca naiba.
Soția lui era sus, compadre lui era jos.
Cu cuțitul în mână și-a simțit sângele fierbinte.
I-a tăiat pe amândoi și i-a îndepărtat foamea câinelui.
Și i-a spus soției sale: „Totul este al tău, amice”.
Înjurându-și soția, Macario a plecat spre deal.
Vând-o compadrelui, cel care l-a înșelat.
Știa că dintre prieteni, cel mai bun este întotdeauna câinele.
Totul, prietene Carín.
Nu, bătrâne? Hei, Amalia.
Să vedem țipătul ăla dracului, ei bine, așa cum își bate joc, a țipat.