Mai multe piese de la El Chojin
Mai multe piese de la AMBKOR
Descriere
Producător: Hamza Al-Jaziri
Compozitor: Oscar de la Torre Galán
Compozitor: Juan Francisco Prieto Sánchez
Compozitor: Domingo Antonio Edjang Moreno
Compozitor: Javier Diaz Rodríguez
Liric: Oscar de la Torre Galán
Versitor: Juan Francisco Prieto Sánchez
Autor: Domingo Antonio Edjang Moreno
Autor: Javier Diaz Rodríguez
Versuri și traducere
Original
Club 4.
Lo bueno tarda en volver y tú no.
¡Yo!
Como que no se acaba nunca, si casi no importa, la vida le saca punta, respuesta, pregunta.
Problemas diminutos a millares son serios y no quedan minutos pa' apagar los incendios, pa' pagar las cuentas, pa' agarrar la manguera y sofocar las deudas, pa' contarte un cuento sin final sangriento ni agua pal' sediento, ni siquiera pa' llevarle a buen puerto.
Ni la orilla se divisa a lo lejos, que la luz va escondiendo su rastro y la arena con la que tapar los fuegos cae entre mis dedos porque ya no doy abasto.
La alegría es un resto en mi rostro, la tensión deja un loco en mi gesto, los pies por arde el tiesto, metal de regusto y el foco se propaga cuando prende un nuevo arbusto.
Y la chispa eras tú, la hipoteca y el horario, las hojas que no vi del calendario, la charla vacía que me decía que perdía las horas y te enamoras y se vuelve rutinario.
Y aquella sangría que nos hacíamos, la falta de salario, que nunca ganaría al solitario, que ya todos los días serían treces y martes, apagando pequeños fuegos por todas partes.
Problemas diminutos a millares son serios.
Treces y martes.
Ya no doy abasto.
Pequeños fuegos por todas partes.
Ahí veo un fuego, ahí otro fuego, corro a apagar el primero y surge uno nuevo. Yo tenía un plan, pero es que hay fuego y no llego.
Necesito siempre más tiempo y no puedo.
Necesito siempre más tiempo y lo invierto en sofocar todo el rato incendios pequeños.
No son muy grandes, pero es que hay cientos de ellos.
Y eso es extraño, porque es que pienso que creo que ahora prefiero un fuego grande, de esos que te indican a qué debes enfrentarte. Llámame
Nerón, con mi lira grito: «Arde».
Cuando el fuego es uno, sabes dónde hay que centrarse.
Es más fácil quemarse con pequeños fuegos por todas partes, porque están y no parecen importantes, porque apagas uno y nadie te aplaude, porque como si tu esfuerzo no bastase.
Alguien que me aclare cómo se hace pa' que paren de extenderse más, va.
Nacen y se expanden como si alguien se esforzase en castigarme más y más.
Basta, ya no me importa, dejo que arda, que el pasado se haga paz con esas llamas, que mi yo de antaño se consuma y nazca mi alma nueva donde le plazca. Y das y das y das, pero todos te piden más y más y más.
Solo quiero tranquilidad, quietud y paz. Y ahora resulta que es mental, no es un lugar.
El cuerpo del rey vikingo en la balsa, el arquero prende la flecha y la lanza, la parábola que dibuja en el aire y el fin. Pequeños fuegos por todas partes.
Que la mitad de fuegos están en la mente, que se vencen con los pies descalzos y mirando al frente.
Eso lo sé desde que entré tente, traigo un tente en pie de qué se siente cuando ser valiente ya no es suficiente, cuando apagas uno y aprende el siguiente y ni ausente o fuerte puedes detenerle y dejas que te queme lentamente.
Vente a verme, porque hay abrazos que alejan la muerte, porque hay caricias que me han dado suerte.
Hablo de aceptar la verdad de repente, hablo de que hay nos que son nos para siempre, hablo de que el tiempo no lo cura todo, hablo de estar solo rodeao' de gente, hablo de estar loco y roto y sentirse con otros como si tu rostro fuera transparente. Te juro que no puedo a veces, son demasiadas redes para este pez.
Todo saldrá bien cuando lo empieces, pero ¿cómo acaba el caso si todos son jueces?
Sé que quieres saltar, pero no debes. Sé que quieres volar, pero no puedes.
Mi consejo es andar hasta donde ves y apagar con tus pasos los revés.
Dime algo que no sepa de amigos, de deudas, de noches sin ella, de tragos amargos, botellas, de estar hecho mierda y tener que salir a cantar cual estrella y llorar al llegar de pena, porque hay otro fuego que apagar de cena.
Supongo que al final lo que me llena es seguir estando en pie a pesar de lo que quema.
Pero todos te piden más y más y más.
Cuando ser valiente ya no es suficiente.
A pesar de lo que quema.
Pequeños fuegos por todas partes.
Mírame, he sobrevivido al 2020 apagando fuegos, de treinta en treinta, tocado, pero no hundido.
Sigo pa'lante, en mi pecho llevo un cora que por poco no lo cuenta.
Déjame volver al nido para volver a volar como ese loco que aún se atreve a soñarlo todo. Con el mar, con amar, con el viento.
No tengo nada que perder, solo tiempo.
Y miento cuando cuento que estoy entero y tengo tanto dentro, que solo quiero que sepas que la vida es un juego, que las heridas de las almas cicatrizan en el ego.
Hoy tengo que pararme y escucharme, cuidar de no quemarme si todo arde, darte arte, ayudarte, que no veas los barrotes, sino cómo liberarte.
Hey, menuda conquista, ojalá seas tan feliz como parece en el Insta. No se trata de ganarse la vida, sino de vivirla.
Jugar a hundir la flota no es hundirla. ¿Y de qué le sirve la boca al amordazado?
Sofocar el incendio y seguir encadenado.
Queremos cosas que brillan en vez de luz, pero para las estrellas, el fugaz eres tú. Si sientes frío, habla conmigo.
Deja que mis raps te hagan de abrigo.
Yo aprendí a escribir silencios cuando le dije adiós a mi mejor amigo.
Que te sirva de cura para el alma, que te mande un mensaje como el karma.
Esas llamas te recuerdan quién eres, que nadie te convierta en el dinero que debes.
Traducere în română
Clubul 4.
Lucrurile bune au nevoie de timp pentru a se întoarce, iar tu nu.
eu!
Parcă nu se termină niciodată, aproape că nu contează, viața îi dă un avantaj, răspunsuri, întrebări.
Problemele mărunte în miile lor sunt serioase și nu mai sunt minute pentru a stinge incendiile, pentru a plăti facturile, pentru a apuca furtunul și a înăbuși datoriile, pentru a vă spune o poveste fără un final sângeros sau apă pentru cei însetați, nici măcar să o duceți la bun sfârșit.
Nici macar malul nu se vede in departare, lumina isi ascunde urma si nisipul cu care sa acoper focurile imi cade intre degete pentru ca nu mai fac fata.
Bucuria este un reziduu pe fata mea, tensiunea lasa o nebunie in gestul meu, picioarele pentru ca arde oala, metal cu retrogust si becul se intinde cand aprinde o tufa noua.
Și scânteia ai fost tu, ipoteca și programul, paginile pe care nu le-am văzut în calendar, discuția goală care îmi spunea că pierd orele și te îndrăgostești și devine rutină.
Și sângerarea aceea pe care am făcut-o, lipsa de salariu, care nu avea să cucerească niciodată pe solitar, că în fiecare zi ar fi acum treisprezece și marți, stingând focuri mici peste tot.
Problemele mici, în mii, sunt grave.
A treisprezecea și marți.
Nu mai pot face față.
Mici incendii peste tot.
Acolo văd un foc, acolo un alt foc, alerg să-l sting pe primul și iese unul nou. Aveam un plan, dar există foc și nu reușesc.
Întotdeauna am nevoie de mai mult timp și nu pot.
Întotdeauna am nevoie de mai mult timp și îl investesc în stingerea focurilor mici tot timpul.
Nu sunt foarte mari, dar sunt sute.
Și asta e ciudat, pentru că cred că acum prefer un foc mare, genul care îți spune cu ce ar trebui să faci față. sună-mă
Nero, cu lira mea strig: „Arde”.
Când focul este unul, știi unde să te concentrezi.
E mai ușor să te arzi cu focuri mici peste tot, pentru că sunt acolo și nu par importante, pentru că tu stingi unul și nimeni nu te aplaudă, pentru că efortul tău nu ar fi de ajuns.
Cineva să-mi explice cum să le împiedic să se răspândească mai mult, vă rog.
Ele apar și se extind de parcă cineva ar încerca să mă pedepsească din ce în ce mai mult.
Ajunge, nu-mi mai pasă, o las să ardă, las trecutul să se împace cu acele flăcări, lasă-mi vechiul eu să se mistuie și sufletul meu nou să se nască oriunde îi place. Și dăruiești și dăruiești și dăruiești, dar toată lumea îți cere din ce în ce mai mult și mai mult.
Vreau doar liniște, liniște și pace. Și acum se dovedește că este mental, nu este un loc.
Corpul regelui viking pe plută, arcașul aprinde săgeata și o învăluie, parabola care trage în aer și capătul. Mici incendii peste tot.
Că jumătate dintre incendii sunt în minte, care sunt biruite cu picioarele goale și privind înainte.
Știu că de când am intrat în tente, am o senzație pe picioare de ce se simte când nu mai este suficient să fii curajos, când o închizi pe una și înveți pe următoarea și nici absent, nici puternic nu poți să-l oprești și îl lași să te ardă încet.
Vino să mă vezi, pentru că sunt îmbrățișări care țin moartea departe, pentru că sunt mângâieri care mi-au dat noroc.
Vorbesc despre acceptarea bruscă a adevărului, vorbesc că suntem noi care suntem pentru totdeauna, vorbesc despre timpul nu vindecă totul, vorbesc despre a fi singur înconjurat de oameni, vorbesc despre a fi nebun și rupt și să te simți cu ceilalți ca și cum fața ta ar fi transparentă. Jur că nu pot uneori, sunt prea multe plase pentru acest pește.
Totul va fi bine când îl vei începe, dar cum se termină cazul dacă toată lumea este judecător?
Știu că vrei să sari, dar nu ar trebui. Știu că vrei să zbori, dar nu poți.
Sfatul meu este să mergi cât vezi și să oprești eșecurile cu pașii tăi.
Spune-mi ceva ce nu știu despre prieteni, despre datorii, despre nopți fără ea, despre băuturi amare, sticle, despre a fi în rahat și a trebui să ieși și să cânți ca o stea și să plângi când ajungi din durere, că mai e un foc de stins la cină.
Bănuiesc că, în cele din urmă, ceea ce mă împlinește este să continui să stau în picioare, în ciuda a ceea ce arde.
Dar toată lumea îți cere din ce în ce mai mult și mai mult.
Când a fi curajos nu mai este suficient.
În ciuda a ceea ce arde.
Mici incendii peste tot.
Uită-te la mine, am supraviețuit anului 2020 stingând incendii, câte treizeci, atins, dar nu scufundat.
Merg mai departe, în piept port o inimă care aproape că nu a spus.
Lasă-mă să mă întorc în cuib să zbor din nou ca acel nebun care încă mai îndrăznește să viseze totul. Cu marea, cu dragostea, cu vântul.
Nu am nimic de pierdut, doar timp.
Și mint când spun că sunt întreg și am atât de multe înăuntru, încât vreau doar să știi că viața este un joc, că rănile sufletelor se vindecă în ego.
Astăzi trebuie să mă opresc și să mă ascult, să am grijă să nu arde dacă totul arde, să-ți dau artă, să te ajut, ca să nu vezi gratii, ci cum să te eliberezi.
Hei, ce cucerire, sper că ești la fel de fericit cum pari pe Insta. Nu este vorba de a-ți face o viață, ci de a o trăi.
A juca să scufundi flota nu înseamnă a o scufunda. Și la ce folosește gura bărbatului călușat?
Stinge focul și rămâne înlănțuit.
Ne dorim lucruri care să strălucească în loc de lumină, dar pentru stele, cel care împușcă ești tu. Dacă ți-e frig, vorbește cu mine.
Lasă rapurile mele să te adăpostească.
Am învățat să scriu tăceri când mi-am luat rămas bun de la cel mai bun prieten al meu.
Fie ca acesta să servească drept leac pentru sufletul tău, să-ți trimită un mesaj precum karma.
Acele flăcări îți amintesc cine ești, nu lăsa pe nimeni să te transforme în banii pe care îi datorezi.