Mai multe piese de la Madeline Juno
Descriere
Compozitori: Madeline Juno, Wieland Stahnecker, Wanja Bierbaum, Joschka Bender
Versori: Madeline Juno, Wieland Stahnecker, Wanja Bierbaum, Joschka Bender
Versuri și traducere
Original
Warst du je hier oder hab ich dich nur herhalluziniert?
Meine Krümelpfade führ'n nicht mehr zu dir.
Darf das Bild von uns auf keinen Fall verlier'n. Es fühlt sich so an wie ein blinder Fleck, der dich versteckt.
Ich schau trotzdem immer hin.
Wie eine Brücke, die nur bricht, weil unser Schloss dran hängt.
Ich versuch, dich festzuhalten, so wie Sand durch Hände rinnt. Es ist nicht fair. Warum ausgerechnet wir?
Nur einmal noch seh'n, wie der Himmel sich Indigo färbt.
Deine Hand kreisend durch meine Haare fährt. Einmal noch schlaflos und barfuß auf
Teer, weil ich hass, wie du verblasst.
Nur einmal noch seh'n, wie dein Brustkorb sich hebt im Takt.
Einmal noch denken, dass uns nichts wehtun kann. Ich vernach zu vergessen, wie's klingt, wenn du lachst.
Und ich hass, wie du verblasst, wie du verblasst.
Wie friert man Sekunden ein, weil mir bald nichts mehr bleibt?
Zeit soll alle Wunden heilen, doch sie nimmt dich nur weiter weg.
Du verschwindest Stück für Stück. Und es fühlt sich so an wie ein
Déjà-vu von einem Gefühl. Ich lieg in meinem Bett und will heim. Ein Rehen für
Licht. Jeder weiß, ich sollte hier nicht sein.
Die Stille eines Wartezimmers, aber alles in mir schreit: "Es ist nicht fair. Warum ausgerechnet wir?
" Nur einmal noch seh'n, wie der Himmel sich Indigo färbt.
Deine Hand kreisend durch meine Haare fährt. Einmal noch schlaflos und barfuß auf
Teer, weil ich hass, wie du verblasst.
Nur einmal noch seh'n, wie dein Brustkorb sich hebt im Takt.
Einmal noch denken, dass uns nichts wehtun kann. Ich vernach zu vergessen, wie's klingt, wenn du lachst.
Und ich hass, wie du verblasst, wie du verblasst.
Oh, es hass, so wie du verblasst.
Traducere în română
Ai fost vreodată aici sau doar te-am halucinat aici?
Urmele mele firimituri nu mai duc la tine.
Sub nicio formă nu trebuie să se piardă imaginea noastră. Se simte ca un punct orb te ascunde.
Încă mă uit mereu.
Ca un pod care se rupe doar pentru că castelul nostru este atașat de el.
Încerc să te țin strâns ca nisipul trece prin mâini. Nu este corect. De ce noi dintre toți oamenii?
Încă o dată pentru a vedea cerul transformându-se în indigo.
Mâna ta trece în cercuri prin părul meu. Din nou nedormiți și desculți
Tar pentru că urăsc felul în care te estompezi.
Vezi încă o dată cum pieptul tău se ridică la ritm.
Gândește-te din nou că nimic nu ne poate răni. Nu uit cum sună când râzi.
Și urăsc felul în care te decolorezi, felul în care te estompezi.
Cum îngheți secundele pentru că în curând nu voi mai avea nimic?
Timpul ar trebui să vindece toate rănile, dar nu te duce decât mai departe.
Dispari putin cate putin. Și se simte ca una
Déjà vu de un sentiment. Stau întins în pat și vreau să merg acasă. O căprioară pentru
Lumină. Toată lumea știe că nu ar trebui să fiu aici.
Tăcerea unei săli de așteptare, dar totul în mine țipă: „Nu e corect. De ce noi?
„Uită-te doar la cerul care se transformă din nou în indigo.
Mâna ta trece în cercuri prin părul meu. Încă o dată nedormit și desculț
Tar pentru că urăsc felul în care te estompezi.
Doar vezi încă o dată cum pieptul tău se ridică la ritm.
Gândește-te din nou că nimic nu ne poate răni. Nu uit cum sună când râzi.
Și urăsc felul în care te decolorezi, felul în care te estompezi.
Oh, urăște felul în care te estompezi.