Mai multe piese de la Natos y Waor
Mai multe piese de la Recycled J
Mai multe piese de la Hijos de la Ruina
Descriere
Compozitor: Gonzalo Cidre Aranaz
Compozitor: Fernando Hisado Maldonado
Compozitor: Jorge Escorial Moreno
Maestrul: Koar
Producător: Jaackstone
Producator: Pablo Gareta
Producător: SokeThugPro
Inginer înregistrări vocale: Pablo Gareta
Inginer de înregistrare vocală: SokeThugPro
Inginer înregistrări vocale: PMP
Mixer: Pablo Gareta
Mixer: SokeThugPro
Mixer: PMP
Versuri și traducere
Original
En el cementerio en que rode de soledad Jero enterré nueve años después, y esa ya os la sabéis.
Le cargamos entre seis y nos fuimos a beber, a fumar y a joder como le hubiese gustado a él.
El día que le empezamos el disco, la muerte fue mi inspo.
En nombre del padre, como Cristo, fuimos cinco amigos a escribir veintiún himnos pa' despedirnos. Si en el Wanda los hubieras visto. . . Hubiera brindado con
Gonzalín y llorado con Adam al ver la cara de Fer salir.
Decía: Da gracias a Dios y al que te haga competir, sin ninguno de los dos habrías llegado hasta aquí.
A ti, ve a hacerte un hijo, a mandar todo al carajo y reformar un piso, que ni piso si viajo.
Dejar de estar gordo y hacer gordo mi fajo y que la vida al final deje de ser cocaína y trabajo.
Así que dile al de arriba que me respete los plazos, yo cumpliré mi palabra con los que quedan abajo.
Lo conseguimos, viejo, el puto pelotazo, todo este camino sin atajos.
Todo fue tan real, que parecía mentira.
Somos eso que hacemos cuando nadie nos mira.
Cuando no tenía nada, cuando llegué a la cima, me di cuenta de que no es lo que quería.
Abrí mi corazón gracias a Pablo y a Jaime. Aprendí que no llorar es de cobardes.
Abracé a mis padres antes de que fuera tarde y escribí cicatrices cuando me curé del cáncer.
Es tan fácil ser amigos en el after, en el reservado y en el váter, pero ni uno de ellos va a venir a visitarme cuando esté en el hospital, el cementerio o la cárcel.
Conocí a Fer y nos cosimos las heridas.
Conocí a Sarita y me salvó la vida, me hizo darme cuenta de que no me conocía y me enseñó cosas de mí que ni yo mismo sabía.
No usé mi llamada desde comisaría, pa' que entiendas lo solo que me sentía.
Compré una casa pa' mi hermana y salí de la notaría más feliz que cuando me compré la mía.
Visito a la yaya cada vez que puedo, porque no me pude despedir de mis abuelos.
Siempre llueve cuando se acaba lo bueno, como decía Jero, y en su entierro lloraba hasta el cielo.
Del barrio pal barrio, que le jodan al dinero, de la ocupa al estadio, sin horario ni miedo.
Por ti, por mí, porque te quiero, tengo claro que es un sueño, pero. . .
Todo fue tan real, que parecía mentira.
Somos eso que hacemos cuando nadie nos mira.
Cuando no tenía nada, cuando llegué a la cima, me di cuenta de que no es lo que quería.
Crecí en un piso bajo junto a Carabanchel bajo.
Yo jugaba y mi padre tocaba el contrabajo.
Lejos de lujos, me enseñaron de trabajo y de que para llegar lejos, mejor no coger atajos.
Los últimos coletazos del jaco, esquivando jeringuillas en el parque de abajo, escribiendo cuatro letras con un rotulador rojo. Podríamos decir que así empezó todo.
Frases de desamor en mis primeras maquetas y mil chavalas ahí fuera creyendo que iban por ellas.
La sala llena y yo solo pensando en volver a verla, pero había que llenar la nevera.
Quise sacarla del frío que te provoca la nieve, pero no se puede ayudar a quien no quiere.
Y me fui lejos, besando otros labios de ciudad en ciudad, tanto que ya ni recuerdo a quién quería olvidar.
Me acostumbré a los focos, al flash de las fotos, aunque no sé qué coño le ven de especial a este loco.
Y siento si al acabar no me hago selfies con todos, pero es que, tronco, ahora vienen veinte mil al bolo.
Encontré una amiga que es la luz que me guía, con la que formé una familia por la que daría la vida.
Mi otra familia son los Hijos de la Ruina, Fernando y Sado Maldonado, hasta mi nombre rima.
Todo fue tan real, que parecía mentira.
Somos eso que hacemos cuando nadie nos mira.
Cuando no tenía nada, cuando llegué a la cima, me di cuenta de que no es lo que quería.
Traducere în română
În cimitirul în care l-am înconjurat pe Jero în singurătate, l-am îngropat nouă ani mai târziu și știi deja asta.
L-am încărcat cu noi șase și ne-am dus să bem, să fumăm și să tragem așa cum și-ar fi dorit.
În ziua în care am început albumul, moartea a fost ideea mea.
În numele Tatălui, ca și Hristos, cinci prieteni s-au dus să scrie douăzeci și unu de imnuri pentru a-și lua rămas bun. Dacă i-ai fi văzut la Wanda. . . aș fi prăjit cu
Gonzalín și a plâns cu Adam când a văzut fața lui Fer ieșind.
Scria: Mulțumiți lui Dumnezeu și oricui vă face să concurezi, fără niciunul dintre ei ai fi ajuns până aici.
Cât despre tine, du-te să-ți faci un fiu, să trimiți totul la naiba și să renovezi un apartament, pe care nici măcar nu-l am dacă călătoresc.
Nu mai fi gras si ingrasa-mi banii si ca viata in cele din urma inceteaza sa mai fie cocaina si munca.
Așa că spune-i celui de sus să-mi respecte termenele, mă voi ține de cuvânt celor de jos.
Am prins-o, omule, dracului de minge, până aici fără scurtături.
Totul era atât de real, părea o minciună.
Suntem ceea ce facem când nimeni nu se uită la noi.
Când nu aveam nimic, când am ajuns în vârf, mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doream.
Mi-am deschis inima datorită lui Pablo și Jaime. Am învățat că a nu plânge este laș.
Mi-am îmbrățișat părinții înainte de a fi prea târziu și am scris cicatrici când m-am vindecat de cancer.
Este atât de ușor să fii prieteni în afara programului, în cabină și în baie, dar niciunul dintre ei nu va veni să mă viziteze când sunt la spital, la cimitir sau la închisoare.
L-am întâlnit pe Fer și ne-am cusut rănile.
Am cunoscut-o pe Sarita și mi-a salvat viața, m-a făcut să realizez că nu mă cunoaște și m-a învățat lucruri despre mine pe care nici măcar nu le cunoșteam.
Nu am folosit apelul meu de la secția de poliție, așa că puteți înțelege cât de singură m-am simțit.
I-am cumpărat o casă surorii mele și am plecat de la notar mai fericit decât atunci când am cumpărat-o pe a mea.
O vizitez la bunica de fiecare dată când pot, pentru că nu puteam să-mi iau rămas bun de la bunici.
Plouă mereu când se termină un lucru bun, așa cum a spus Jero, iar la înmormântarea lui a strigat către cer.
Din cartier în cartier, dă-i dracu banilor, de la ocupație la stadion, fără program sau teamă.
Pentru tine, pentru mine, pentru că te iubesc, sunt clar că este un vis, dar. . .
Totul era atât de real, părea o minciună.
Suntem ceea ce facem când nimeni nu se uită la noi.
Când nu aveam nimic, când am ajuns în vârf, mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doream.
Am crescut la un parter de lângă Carabanchel Bajo.
Eu am cântat și tatăl meu a cântat la contrabas.
Departe de lux, m-au învățat despre muncă și că, pentru a ajunge departe, era mai bine să nu iau scurtături.
Ultimele lovituri de coadă de porc, eschivând seringile în parcul de dedesubt, scriind patru litere cu un marker roșu. Am putea spune că așa a început totul.
Fraze de durere la primele mele modele și o mie de fete acolo, crezând că vin după ele.
Camera era plină și mă gândeam doar să o revăd, dar frigiderul trebuia umplut.
Am vrut s-o scot din frigul pe care îl provoacă zăpada, dar nu poți ajuta pe cineva care nu vrea.
Și am plecat, sărutând alte buze din oraș în oraș, atât de mult încât nici nu-mi amintesc pe cine voiam să uit.
M-am obișnuit cu reflectoarele, blițul fotografiilor, deși nu știu ce naiba văd ei așa de special la tipul ăsta nebun.
Și îmi pare rău dacă nu fac selfie-uri cu toată lumea la final, dar, omule, acum vin douăzeci de mii la concert.
Mi-am găsit un prieten care este lumina care mă călăuzește, cu care mi-am format o familie pentru care mi-aș da viața.
Cealaltă familie a mea este Sons of Ruin, Fernando și Sado Maldonado, chiar și numele meu rimează.
Totul era atât de real, părea o minciună.
Suntem ceea ce facem când nimeni nu se uită la noi.
Când nu aveam nimic, când am ajuns în vârf, mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doream.