Mai multe piese de la Miguel Campello
Descriere
Producator: Miguel Campello
Producător: Josué Ronkio
Producator: Guillermo Quero
Versuri și traducere
Original
Ya pasaron veinticinco años, como pasaron trescientos meses, como nueve mil y pico días de poesía.
De encontrarte cuando el sol se pierde, musa que solo duermes de día, que soy más del campo que las flores y que el aire que respiras.
Que llegué a Madrid como si fuera, y en mi nave a un extraño planeta.
No sé si habrá oxígeno en este lugar, pero a mí me da igual.
Porque yo soy el astronauta, tengo mi casa en las estrellas.
Me voy contigo donde tú vayas, donde tú quieras.
Que yo te voy a echar de menos mientras siga ya acordándome de ti, de lo lejos de la calle, de lo cerca que se esconde el aire cuando tú no estás.
Se me está llenando el tiempo de maldita soledad, que no tocara llorar, que no tocara reír.
Si no sabes dónde vas, por qué tiras por ahí?
Y hay que vivir como tú quieras y a tu manera.
Y quiero que no llores y quiero que te rías.
Y en la sombra, en tu mirar, y en la sombra de tus ojos, pa' volver a empezar.
Y hay que arar el camino.
Yo te ayudo a sembrar, tú me das sol y agua, y agua pa'l amor y vino, y agua pa'l amor y vino.
Vino, vino, vino y se fue, pero es que vino.
Y el sol en el camino, desde mi norte hasta el sur, y un pedacito de cielo donde se esconde la luz, donde si quiero, me muero.
Y aunque el camino se quede sin luz, y aunque la cuerda se rompa, y aunque quedan sueños que están por cumplir, y aunque la vida sea corta. . .
Y antes del cielo, y antes de darnos la vida, fuimos senderos, fuimos curando las heridas.
Y hay que vivir como tú quieras y a tu manera.
Y quiero que no llores y quiero que te rías.
Y antes farola, y antes del cielo, y antes de darnos la vida, y antes de darnos, fuimos senderos.
Cuando el silencio no pueda verte, los días de la carreta van a llegar.
Mis primos, mis padres, pa' la feria van.
Y que mi niño canta desde muy pequeño, desde que las mentiras no son sueños, desde que las mentiras no son sueños, desde que. . .
Todas las rosas del parque en Triana te las has llevado sin decirme nada.
Me enseñé a vivir por ti y a llorar cuando no estabas.
Traiste de vivir y al final fue lo importante.
Tira pa' adelante, tira pa' adelante, tira pa' atrás.
Se tambalea, está colgado de un hilo y se tambalea.
Si nadie en los suspiros se ahogan las penas, y él piensa que tiene y no tiene nada.
Y tantas calles por andar, tantas cosas por vivir, que yo me he dao' media vuelta, a mí me ha dao', por sonreír.
Ya pasaron veinticinco años, como pasaron trescientos meses, como nueve mil y pico días de poesía.
Traducere în română
Au trecut douăzeci și cinci de ani, la fel cum au trecut trei sute de luni, ca nouă mii și ceva de zile de poezie.
Să te găsesc când apune soarele, gândește-te că dormi doar ziua, că sunt mai mult de la țară decât florile și aerul pe care îl respiri.
Că am ajuns la Madrid ca și cum ar fi, și cu nava mea pe o planetă ciudată.
Nu știu dacă există oxigen în acest loc, dar nu-mi pasă.
Pentru că eu sunt astronautul, am casa mea în stele.
Merg cu tine oriunde te duci, oriunde vrei.
Că o să-mi fie dor de tine atâta timp cât îmi voi aminti în continuare de tine, cât de departe de stradă, cât de aproape se ascunde aerul când nu ești acolo.
Timpul meu este plin de a naibii de singurătate, nu este timpul să plâng, nu este timpul să râd.
Dacă nu știi unde mergi, de ce mergi acolo?
Și trebuie să trăiești așa cum vrei și în felul tău.
Și vreau să nu plângi și vreau să râzi.
Și în umbră, în privirea ta și în umbra ochilor tăi, să o ia de la capăt.
Și drumul trebuie arat.
Te ajut să semeni, îmi dai soare și apă și apă pentru dragoste și vin și apă pentru dragoste și vin.
A venit, a venit, a venit și a plecat, dar a venit.
Și soarele pe drum, de la nordul meu la sud, și o bucată mică de cer unde se ascunde lumina, unde dacă vreau, pot muri.
Și deși calea rămâne fără lumină, și deși frânghia se rupe, și deși sunt vise care sunt încă de împlinit, și deși viața este scurtă. . .
Și înaintea cerului, și înainte de a ne da viață, eram cărări, vindeam rănile.
Și trebuie să trăiești așa cum vrei și în felul tău.
Și vreau să nu plângi și vreau să râzi.
Și înainte de lumina străzii, și înaintea cerului, și înainte de a ne da viață, și înainte de a ne da, eram poteci.
Când tăcerea nu te poate vedea, vor veni zilele căruței.
Verii mei, părinții mei, merg la târg.
Și că copilul meu cântă de când era foarte mic, de când minciunile nu sunt vise, de când minciunile nu sunt vise, de când. . .
Ai luat toți trandafirii din parcul din Triana fără să-mi spui nimic.
M-am învățat să trăiesc pentru tine și să plâng când nu erai acolo.
Ai încercat să trăiești și până la urmă a fost cel mai important lucru.
Trage înainte, trage înainte, trage înapoi.
Se clătina, este atârnat de un fir și se clătinește.
Dacă nimeni nu-și îneacă durerile în suspine, și crede că are și nu are nimic.
Și atâtea străzi de mers, atâtea lucruri de experimentat, că m-am întors, m-a durut, să zâmbesc.
Au trecut douăzeci și cinci de ani, la fel cum au trecut trei sute de luni, ca nouă mii și ceva de zile de poezie.