Mai multe piese de la Zaz
Descriere
Producator: Romain Descampe
Producător: Egil « Ziggy » Franzen
Compozitor: Noé Preszow
Compozitor: Vincent Dewannemaeker
Text: Noé Preszow
Versuri și traducere
Original
On peut comme ça s'être fait voler son amour et sa liberté, son envergure, ses illusions, ses imprudences, ses questions et devoir tout recommencer.
On peut comme ça être condamné à ne rien lâcher, à ne jamais rien lâcher.
On peut du jour au lendemain, pas savoir quoi faire de ses mains, pas savoir où poser son front, où redessiner l'horizon.
On peut continuellement redouter les enterrements. Il y a des années comme ça, où tout le monde s'en va.
On peut comme ça, c'était pas prévu, replonger dans l'inconnu.
On peut comme ça, c'était pas prévu, avoir tout perdu, avoir tout perdu.
On peut comme ça réaliser que rien n'a vraiment bougé.
Il y a dix ans, jour pour jour, c'était déjà la même cave.
À retaper les mêmes épaves, à déconstruire, à reconstruire.
On peut comme ça circuler, cherchant à qui offrir les bouquets que l'on ramasse.
Alors les bouquets s'entassent et la vie s'écoule sans nous, sans qu'il y ait de nous. On peut comme ça parler tout seul.
Ça peut comme ça durer des heures.
Ça peut durer toute la vie de regarder sa vie.
On peut comme ça, c'était pas prévu, replonger dans l'inconnu.
On peut comme ça, c'était pas prévu, avoir tout perdu, avoir tout perdu.
On peut comme ça, parce qu'il faut bien, prendre la route un beau matin, après mille ans de trahison, embrasser sa confusion.
On peut comme ça, parce qu'il faut bien, vivre sa vie, se prendre en main, se prendre pour un marin, vérifier si l'eau, ça mouille, danser avec les grenouilles.
On peut comme ça, c'était pas prévu, replonger dans l'inconnu.
On peut comme ça, c'était pas prévu, avoir tout perdu, avoir tout perdu.
On peut comme ça, c'était pas prévu, apprendre à réapparaître.
On peut comme ça, c'était pas prévu, relever la tête, renaître.
Traducere în română
Astfel, ne-am putut fi furate dragostea și libertatea, statura, iluziile, imprudența, întrebările și trebuie să o luăm de la capăt.
Putem fi astfel condamnați să nu renunțăm la nimic, să nu renunțăm niciodată la nimic.
De pe o zi pe alta, nu putem ști ce să facem cu mâinile, nu știm unde să ne punem fruntea, unde să redesenăm orizontul.
Ne putem teme continuu de înmormântări. Sunt ani ca aia, când toți pleacă.
Ne poate plăcea asta, nu a fost plănuit, să ne aruncăm înapoi în necunoscut.
Ne poate plăcea, nu a fost plănuit, să fi pierdut totul, să fi pierdut totul.
Atunci putem realiza că nimic nu s-a schimbat cu adevărat.
Acum zece ani, până în ziua de azi, era deja aceeași pivniță.
A repara aceleași epave, a deconstrui, a reconstrui.
Astfel ne putem deplasa, cautand cui sa oferim buchetele pe care le ridicam.
Așa că buchetele se îngrămădesc și viața trece fără noi, fără să fim noi. Astfel putem vorbi singuri.
Poate dura ore întregi.
Poate dura o viață întreagă să te uiți la viața ta.
Ne poate plăcea asta, nu a fost plănuit, să ne aruncăm înapoi în necunoscut.
Ne poate plăcea, nu a fost plănuit, să fi pierdut totul, să fi pierdut totul.
Ne poate plăcea asta, pentru că trebuie să luăm drumul într-o dimineață bună, după o mie de ani de trădare, să ne îmbrățișăm confuzia.
Ne poate plăcea, pentru că trebuie să ne trăim viețile, să ne dăm control, să ne prefacem că suntem marinari, să verificăm dacă apa este udă, să dansăm cu broaștele.
Ne poate plăcea asta, nu a fost plănuit, să ne aruncăm înapoi în necunoscut.
Ne poate plăcea, nu a fost plănuit, să fi pierdut totul, să fi pierdut totul.
Ne poate plăcea asta, nu a fost plănuit, să învățăm să reaparăm.
Ne poate plăcea asta, nu a fost plănuit, să ridicăm capul, să renaștem.