Mai multe piese de la BEJO
Descriere
Producator: Juli Giuliani
Mixer: Innercut
Inginer de mastering: Mastering în vid
Versuri și traducere
Original
Retransmitiendo desde el interior.
Yo, yo.
Fuck that shit, no me importa si tuviera que volverlo a hacer lo haría otra vez así.
Hoy hace frío en Madrid y yo descalzo aquí, sigo dándole patadas a una lata en la street.
Hoy me siento como un viejo solo sentado en un banco, alimentando a las palomas mientras pienso: "No es pa' tanto".
Me caigo, me levanto y me vuelven a empujar y así hasta que llegue el día en que me cubran con un manto.
Echando la vista atrás estoy en paz, hoy los míos están bien y los demás están de más.
Sentí la presión como dentro de una botella de agua con gas y dije: "Basta ya, que va a estallar".
No me importa, sé que esta vida es corta, sé que este papel corta porque cuando escribo me vio sangrar.
Yo soy mi escolta, mis luces y mis sombras, porque sé que esta fama es puta y no me pudo cambiar.
Me cansé de preguntar porque no hay nadie que me explique, por eso sigo aquí con mi palique, masticando las penas como si fueran un chicle, salgo a flote, pero voy a pique.
Perdido en un laberinto de mi mundo interior, una voz me dijo: "Pétalo mirando una flor".
Dentro de este carro viejo voy vestido de sport por si hay que salir corriendo y no funciona el motor.
Ante los golpes de la vida y sus locuras, defensa férrea y sin fisuras.
Puedo verlo claro en esta habitación a oscuras, pero nadie me lo asegura. Lo doy por sentado, sigo en pie cogiendo altura.
Ellos cruzan los dedos cuando juran, no me creo nada, solo escribo mierda pura.
-Solo escribo mierda pura.
-You, ¿quién está seguro del futuro? ¿Quién jura?
¿Quién actúa con mesura ante la duda incendiaria? Soliloquio del caos como gurú es mi operación diaria.
Retransmito desde las entrañas mil días enteros no comiendo sino uñas.
El dolor es un magnífico adelgazante y si no que le pregunten al gran mago.
Control del ego, ejercicio del cariño, me enfado como un niño y me arrepiento luego.
Que si un mal día y que si una mala racha, pero a mí se me estaba poniendo cara de puto facha.
Y en el espejo un diablo me guiñaba un ojo, no supe verlo porque estaba muy borroso, muy lejos del mundo, de ti, de vosotros, enmarañado en pensamientos ponzoñosos, devorado por los espejismos, bajo mis pies serpientes y seísmos.
Naturaleza muerta es lo que dejo atrás a mi paso, me chincha la conciencia, pero ya no le hago caso.
Que yo no quiero ver a nadie sufrir, pero los veo cada vez que salgo de paseo.
Míralo tentando al tetrabrik, va tan borracho que no lo puede abrir y lo intenta a mordiscos.
A nadie le reza el puto rey de la tristeza, espectador de un sueño que se aleja.
Sin amigos, ni familia, ni trabajo, solo queda el consuelo de que no se puede ir más -abajo.
-Ante los golpes de la vida y sus locuras, defensa férrea y sin fisuras.
Puedo verlo claro en esta habitación a oscuras, pero nadie me lo asegura. Lo doy por sentado, sigo en pie cogiendo altura.
Ellos cruzan los dedos cuando juran, no me creo nada, solo escribo mierda pura.
Solo escribo mierda pura.
El desastre ya está hecho.
Cincuenta años sin lógica ninguna invirtiendo en la pérdida para comprarme el terreno que yo quería, donde pueda crecer mi higuera de ramas retorcidas y contrahechas y con el tronco atrofiado como el de un contorsionista.
Higuera como hoguera, que den sombra y fuego y que te digan que la vida te puede joder la vida.
Traducere în română
Transmisie din interior.
eu, eu
La naiba, nu-mi pasă dacă ar trebui să o fac din nou, aș face-o din nou așa.
Astăzi e frig în Madrid și sunt aici desculț, încă bat cu piciorul într-o cutie pe stradă.
Astăzi mă simt ca un bătrân singur stând pe o bancă, hrănind porumbeii în timp ce mă gândesc: „Nu-i mare lucru”.
Cad, mă ridic și mă împing iar și tot așa până vine ziua când mă acoperă cu o manta.
Privind in urma sunt linistita, azi ai mei sunt bine si ceilalti sunt de prisos.
Am simțit presiunea ca într-o sticlă de apă spumante și am spus: „Încetează-te, o să explodeze”.
Nu-mi pasă, știu că viața asta e scurtă, știu că această lucrare este scurtă pentru că când am scris m-a văzut sângerând.
Sunt escorta mea, luminile și umbrele mele, pentru că știu că faima asta este o cățea și nu m-a putut schimba.
M-am săturat să întreb pentru că nu are cine să-mi explice, de aceea mai sunt aici cu problema mea, mestecându-mi supărările de parcă ar fi gumă, rămân pe linia de plutire, dar o să mă scufund.
Pierdut într-un labirint al lumii mele interioare, o voce mi-a spus: „Petală privind o floare”.
În interiorul acestei mașini vechi sunt îmbrăcat în haine sport în caz că trebuie să alerg și motorul nu funcționează.
În fața loviturilor vieții și a nebunilor ei, apărare fermă și fără întreruperi.
O văd clar în această cameră întunecată, dar nimeni nu-mi poate spune cu siguranță. O iau de la sine înțeles, încă stau în picioare, câștigând înălțime.
Își încrucișează degetele când înjură, nu cred nimic, doar scriu prostii.
-Scriu doar prostii.
-Tu, cine e sigur de viitor? Cine înjură?
Cine acționează cu reținere în fața îndoielii incendiare? Solilocviul haosului ca guru este operațiunea mea zilnică.
Am transmis din interior o mie de zile întregi fără să mănânc, ci cu unghii.
Durerea este un magnific agent de slabit si daca nu, intreaba-l pe marele magician.
Controlul ego-ului, exercițiu de afecțiune, mă enervez ca un copil și regret mai târziu.
Da, a fost o zi proastă și da, a fost o serie proastă, dar aveam o privire dracului pe față.
Și în oglindă mi-a făcut cu ochiul un diavol, nu-l vedeam pentru că era foarte neclar, foarte departe de lume, de tine, de tine, încurcat în gânduri otrăvitoare, devorat de miraje, sub picioarele mele șerpi și cutremure.
Natura moartă este ceea ce las în urmă în urma mea, mă deranjează conștiința, dar nu mai dau atenție.
Nu vreau să văd pe nimeni suferind, dar îi văd de fiecare dată când merg la plimbare.
Uită-te la el ispitind tetrabrikul, e atât de beat încât nu-l poate deschide și încearcă să-l muște.
Nenorocitul de rege al tristeții nu se roagă nimănui, spectator al unui vis care se retrage.
Fără prieteni, familie sau muncă, singurul lucru rămas este consolarea că nu poți merge mai departe.
-În fața loviturilor vieții și a nebunilor ei, apărare fermă și fără întreruperi.
O văd clar în această cameră întunecată, dar nimeni nu-mi poate spune cu siguranță. O iau de la sine înțeles, încă stau în picioare, câștigând înălțime.
Își încrucișează degetele când înjură, nu cred nimic, doar scriu prostii.
Eu scriu doar prostii.
Dezastrul este deja făcut.
Cincizeci de ani fără nicio logică să investesc în pierderea pentru a cumpăra pământul pe care mi-l doream, unde să-mi crească smochinul cu ramurile răsucite și deformate și cu un trunchi pipernicit ca al unui contorsionist.
Smochin ca un foc de tabără, care dă umbră și foc și care îți spune că viața îți poate strica viața.