Se Piovesse Il Tuo Nome - con Calcutta

Orașul zumzăie ca un gramofon vechi, a cărui ac sare mereu de pe o pistă pe alta. Fântânile țâșnesc, dar setea nu trece, de parcă totul în jur știe doar să ofere iluzia potolirii. Magazinele se sting unul după altul, și rămâne doar un om cu buzunarul plin de mărunțiș și mâinile goale, care, din nu știu ce motiv, încă mai dă „restul” lumii. Dragostea aici nu înseamnă declarații și nici întâlniri. Este aerul uscat care absoarbe ploaia altuia, căzută accidental printre rânduri. Fiecare stație ratează cea potrivită, și asta doare puțin mai mult decât despărțirea în sine. Dacă nu a coborât, înseamnă că încă speri că te-ai înșelat, nu pentru totdeauna. Și apoi, dintr-o dată, o floare în gură în loc de cuvinte. Prost, dar viu. Și în el este toată tandrețea care nu a încăput în cântecele care nu au existat niciodată.