Антидепрессант

Dragostea e ca o pastilă - dulce la gust, dar cu efecte secundare. Se înghite ușor, iar apoi te ia amețeala, de parcă ai avea prea mult aer și nu ai dormit suficient. Vreau să cred, chiar și pentru o clipă, că lângă mine este acel antidepresiv - nu din farmacie, ci din carne, privire și un ușor parfum de parfum. Înțelegerea că nu va exista dragoste reciprocă nu mai rănește – doar rezonează cu un zumzet liniștit sub piele, ca un tramvai care trece pe lângă fereastră noaptea. Totul în jur pare filmat cu un VHS vechi - reflexii de faruri, o șosea pustie, un „boomer” cu o Paris Hilton de plastic pe scaunul pasagerului. Un pic ridicol, un pic trist, dar cumva autentic. În acest ritm există și disperare, și tandrețe, și acea onestitate ciudată, când în loc de mărturisiri răsună o rugăminte: fii doar un medicament, măcar pentru puțin timp.