Достойно

Mirosul de asfalt și fier încins, lumina slabă a felinarului, zgomotul mașinilor de undeva de afară - fundalul unei copilării fără înfrumusețări. Aici nu se caută drama, aici se trăiește: liniștit, încăpățânat, după regulile străzii, unde fiecare cicatrice este o semnătură sub propria biografie. Cuvintele zboară în microfon, ca o mărturisire în fața întunericului - nu o plângere, ci o dovadă că în interior încă arde totul. Oboseala nu te împiedică să-ți ții capul sus, chiar și atunci când în jur este întuneric și beton. Pentru că demnitatea nu este un cuvânt, ci un obicei. Și dacă viața este o cale, atunci urmele de anvelope pe asfalt nu sunt doar murdărie, ci un semn: au trecut, au rezistat, mergem mai departe.