Somebody's Pleasure

Uneori oboseala nu vine de la treburile pe care le ai de făcut, ci din propria ta minte. Ea îți șoptește tot timpul:„Ar trebui să fii fericit. Măcar un pic”. Iar în interiorul meu, gândurile se agită ca și cum cineva ar alerga prin pod, răsturnând cutii cu amintiri. Parcă am totul: oameni lângă mine, conversații, aprecieri, dar nu am liniște.

Muzica sună ca o seară târzie după o zi lungă – când orașul deja a răsuflat, iar inima încă se agită. Vocea parcă caută o modalitate de a spăla din sine tot zgomotul acumulat, de a coase crăpăturile și, în sfârșit, de a înceta să se mai prefacă că„totul e în regulă”.

Și undeva, între rânduri, se aude o mică speranță încăpățânată: că fericirea poate fi totuși reală. Fără efort. Fără„trebuie”. Pur și simplu liniștită, ca o inspirație înainte de a înceta să mai fugi.