Sława

Dimineața vine prea devreme - parcă noaptea s-a săturat, a lăsat totul și a plecat fără să-și ia rămas bun. Aerul e plin de cuvinte străine, unde faima miroase a plastic, iar adevărul - a amărăciune. Lumea zumzăie, toată lumea se grăbește să devină vizibilă, dar cu cât zgomotul e mai puternic, cu atât senzația de goliciune e mai intensă.

Fraze parcă se revarsă dintr-un difuzor spart: durere, oboseală, furie, puțină rușine. Totul amestecat, ca în cap după o săptămână de insomnie. Aici nu există eroi - doar oameni obosiți să se justifice pentru regulile altora. Cei care își vând conștiința pentru vizualizări și cei care pur și simplu nu mai știu să tacă.

În fiecare strofă se aude o încercare de a striga - nu către mulțime, ci către inimă. Pentru că, se pare, singurul lucru care mai poate fi salvat este capacitatea de a simți. Chiar și pe fundalul unei lumi cenușii, unde empatia este de mult închisă sub cheie, iar cheia a fost pierdută de toți odată.